GALERIE FOTO „Îl vei cumpăra!“ - hipnoza lansării Apple

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tim Cook va ţine prezentarea după un tipar bine stabilit FOTO Mediafax AFP
Tim Cook va ţine prezentarea după un tipar bine stabilit FOTO Mediafax AFP

O lansare Apple este un fenomen misterios de comunicare: toată lumea ştie ce se va întâmpla, dar nimeni nu ştie ce va apărea. Coregrafia americanilor este perfectă şi a transformat o lansare într-un show de televiziune.

CNN a realizat o trecere în revistă a evenimentului de miercuri seară. Când Tim Cook va apărea pe scena din San Francisco, toată lumea ştie ce se va întâmpla. Coregrafia nu se depărtează niciodată foarte mult de modelul tradiţional. 

Jurnaliştii şi ceilalţi invitaţi intră în sală şi-şi ocupă locurile. Se uită la bannerele criptice şi încearcă să-şi imagineze ce spun. Apoi show-ul începe. 

Oscarul tehnologiei 

CNN a vorbit cu redactorul-şef de la iMore, un blog care se ocupă de Apple. El a spus că Tim Cook va vorbi despre Apple în general, Phil Schiller, vicepreşedintele însărcinat cu marketingul va vorbi despre iPod-uri, iar Scott Forstall, un alt vicepreşedinte, va vorbi despre software. Apoi, după o oră de aşteptare, va urma marele anunţ. 

Predictibil? Da. Plictisitor? Nu în ochii hoardelor de fanatici Apple care se vor agăţa de fiecare cuvânt“, scrie CNN. Rene Ritchie, redactorul-şef de la iMore spune că evenimentul poate fi comparat cu altele din lume. „E ca Super Bowl-ul şi Oscar-ul tehnologiei, combinate“, crede Ritchie. 

Dacă lucrurile sună ciudat, trebuie să ne amintim de prezentarea lui Steve Jobs, când a lansat iPhone în 2007. El a vorbit atunci despre trei lucruri: un iPod, un telefon şi un dispozitiv pentru internet mobil. „V-aţi prins? Un iPod, un telefon şi un dispozitiv de comunicare pe internet“, a repetat Jobs de două ori, până când a aruncat bomba în faţa audienţei: „Nu sunt trei dispozitive separate. Sunt un singur dispozitiv“. 

Analiştii spun că Apple a dus coregrafia la un alt nivel. Jobs era cunoscut pentru că aducea emoţia pe scenă şi provoca tremurul audienţei atunci când spunea: „Şi vreau să vă mai spun încă un lucru...“, iar apoi îşi împodobea discursul cu „amazing“, „incredible“ şi alte hiperbole. 

Evenimentul Apple este o dovadă de disciplină 

„Disciplina lor de a trimite un mesaj este senzaţională. Comparaţi un eveniment Apple cu unul Microsoft. La un eveniment Apple şi se spun trei lucruri de trei ori şi mai e un lucru pe care îl aruncă la final. Când lumea pleacă de la eveniment ştiu exact ce s-a anunţat şi ce mesaj să extragă“, consideră analistul Gartner, Van Baker. 

Ritchie de la iMore o spune altfel: „Îţi spun ce îţi vor spune, apoi ţi-o spun, iar apoi îţi spun ce ţi-au spus“. 

Şi dacă ne-am întrebat de ce toată lumea aplaudă, nimic nu pare întâmplător. “În primele rânduri sunt oameni de la Apple şi Pixar care sunt încântaţi de lansare. Totul este foarte bine programat. Totul creează o poveste“, a mai povestit Ritchie.

O lecţie de marketing de bază, vândută iar şi iar

„Adevărul este că totul este foarte cunoscut. Este prima lecţie de marketing. Dar majoritatea companiilor, mai ales cele din domeniul tehnologiei, nu au disciplina de a face asta. Majoritatea sunt alimentate de o cultură a inginerilor, mai puţin de o cultură a marketingului şi vor să vorbească despre ce e în telefon, iar asta diluează mesajul“, mai spune Van Baker. 

CNN notează că unii observatori numesc această prezentare „Apple reality distortion field“, pentru că practic Apple denaturează realitatea şi ne face să credem în ea. Nivelul de entuziasm este contagios, iar mesajul este transmis într-o manieră care face şi jurnaliştii sceptici să se îndoiască. 

„Te aduc unde vor ei şi eşti servit cu linguriţa. E mai uşor pentru noi să înghiţim, iar la alte companii începem să gândim şi e mai simplu să criticăm“, conchide Ritchie de la iMore. 

Iată prezentarea completă a primului iPhone

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite