De ce e interzisă deblocarea telefoanelor în SUA şi care este situaţia în Europa

De ce e interzisă deblocarea telefoanelor în SUA şi care
este situaţia în Europa

Telefoanele operatorilor americani nu vor mai putea fi deblocate FOTO Reuters

Operatorii de telefonie mobilă au luat o decizie istorică la finalul acestei săptămâni, interzicând deblocarea terminalelor cumpărate de la un anumit operator. În Europa, situaţia este întâlnită doar în anumite ţări.

Ştiri pe aceeaşi temă

Biroul pentru drepturi de autor a decis să ia această decizie începând de sâmbătă. Deblocarea se va face în viitor doar cu permisiunea operatorului. Surprinzător, decizia a fost luată cu ajutorul legii Digital Millennium Copyright Act. Potrivit ABC News, care a vorbit cu Rebecca Jeschke de la Electronic Frontier Foundation, decizia de astăzi nu este considerată una bună.

„Ar trebui să-ţi poţi debloca telefonul. Legea era menită să protejeze copyright-ul, nu să interzică oamenilor să facă ce vor cu un telefon pe care l-au cumpărat“, a declarat reprezentanta EFF.

Dar operatorii se vor feri acum de momentul când cineva a cumpărat un telefon pe un contract de lungă durată, l-a deblocat şi l-a vândut cu un preţ mai mare, mai ales că producătorii aduc din ce în ce mai des noi telefoane. Dacă cineva este descoperit, cel mai rău scenariu pentru americani ar fi o amendă de 2.500 de dolari, iar dacă infracţiunea este realizată la scară comercială, amenda ar putea ajunge la 500.000 de dolari.

Deja o petiţie există pe site-ul Casei Albe, în care oamenii cer legalizarea deblocării telefoanelor. Petiţia poate fi semnată până pe 23 februarie, iar pentru a fi luată în considerare trebuie semnată de 100.000 de persoane. După două zile, 19.500 de persoane au semnat-o.

Care este situaţia în Europa?

Dacă vă îngrijoraţi că situaţia s-ar putea repeta şi în România sau Europa, situaţia a fost reglementată la noi din vara lui 2009, potrivit unei decizii a Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

Din septembrie 2009 operatorii de telefonie mobilă au fost obligaţi să deblocheze, la cerere telefoanele codate în reţelele proprii. Astfel, fiecare reţea este obligată să informeze cumpărătorul de faptul că telefonul este blocat sau nu în reţea, dar şi despre tariful şi condiţiile de decodare. Astfel, operatorii au fost obligaţi acum patru ani să ofere posibilitatea deblocării chiar în momentul cumpărării telefonului mobil.

Decizia din 2009 stipula că dacă telefonul nu este achiziţionat împreună cu un pachet de date, acesta trebuie deblocat gratuit.

Cum se deblochează telefonul potrivit codului de conduită stabilit de ANCOM?

În 2009, operatorii şi autoritatea de reglementare au semnat un cod de conduită. Astfel, prima condiţie este gratuitatea serviciului dacă terminalul a fost achiziţionat fără o ofertă de date sau de orice serviciu de telecomunicaţii.

Tariful este stabilit de fiecare operator în parte, în funcţie de trei criterii: dacă cererea este făcută în interiorul perioadei minime prevăzute în contract, dacă solicitarea este ulterioară sau dacă deblocarea se face de către un client de servicii preplătite. Dacă vorbim de prima variantă, atunci conform codului de conduită, operatorii au voie să stabilească o penalitate pentru deblocarea anticipată finalizării contractului. De exemplu, la Orange, deblocarea trebuie făcută oricum obligatoriu într-un magazin propriu pentru a nu se pierde garanţia.

La Vodafone deblocarea se poate face la service autorizat sau printr-un cod de deblocare, contra unei taxe. De exemplu, dacă telefonul se deblochează până la împlinirea a 12 sau 24 de luni, în funcţie de durata contractului, costul va fi de 52 de euro. După 12 sau 24 de luni costul este de 10,416 euro.

Care este situaţia în Europa?

De exemplu, în Danemarca operatorii sunt obligaţi să blocheze terminalele doar pentru şase luni, după care trebuie să le deblocheze gratuit. Dacă deblocarea se face înainte de cele şase luni, tarifele sunt în jurul a 70 de euro.

În Finlanda, operatorii nu au voie să vândă terminale cu SIM blocat şi nu au voie să aibă oferte speciale pentru telefoanele mobile, adică un preţ mai mic la un abonament mai mare.

De asemenea, în Franţa blocările de SIM nu sunt interzise, dar clienţii pot cere operatorilor să deblocheze dispozitive oricând, iar după trei luni operatorii sunt obligaţi să informeze clienţii de această posibilitate.

Ţara care se aseamănă foarte mult cu România este Olanda, unde sistemul este asemănător cu cel de la noi: s-a stabilit un cod de conduită, operatorii au voie să taxeze o deblocare înainte de vreme, iar apoi o fac gratuit.

Un caz aparte este Belgia, care a vrut să interzică blocarea terminalelor în 2007. Dar în 2009, Curtea Europeană de Justiţie a decis că legea nu respectă Directiva 29/2005 pentru practici comerciale inechitabile. Astfel, doar Singapore şi Israelul sunt ţările unde blocarea nu este permisă. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările