De ce nu voi avea dual SIM: smartphone-ul moare de drum lung, iar prostul (de mine) de gât cu el

Nu voi avea niciodată un telefon dual SIM. Aceasta este concluzia opiniei mele şi o spun de la început. Iar acum vreau să vorbesc cu voi şi să înţeleg de ce vreţi dual SIM-uri acum şi de ce sunt eu un client diferit.

Astăzi am fost pe drumuri. Ziua mea a început la ora 8.00 şi s-a încheiat la ora 16.00. În tot acest răstimp am fost plecat între Direcţia de Paşapoarte, Poşta Română şi, iar, DIrecţia Paşapoarte. Am petrecut opt ore din viaţa mea pe drum şi la coadă. Iar aici mi-a venit treaba asta în cap: doamne fereşte să fi avut un dual SIM că muream cu el de gât!

De ce vreţi oameni buni dual SIM-uri? Eu am două telefoane. Un BlackBerry pe post de telefon de muncă şi un iPhone 5, pe post de telefon personal. Înainte de asta am avut un Lumia 800 pe post de telefon personal. Normal că mă simt mai bine cu iPhone-ul, că e telefonul mai bun, că fac mai multe lucruri cu el, dar nu aş putea trăi doar cu un iPhone. Pentru că automat mi-aş limita activitatea pe el. Deoarece nu am internet acasă, am stat într-o zi doar pe iPhone. Mi l-am încărcat de trei ori. Iar asta s-ar fi întâmplat cu aproape orice smartphone. L-aş fi încărcat măcar de două ori, la cât de intens am butonat internetul. Iar aici intervine problema...un smartphone dual SIM te limitează. Bateria lui e limitată, iar ziua ta va fi limitată. Astăzi, cu un dual SIM, la ora 14.00 mi s-ar fi încheiat orice activitate de comunicare. Aşa cum mi s-a încheiat pe iPhone.

Ştiţi ce rapid se duce bateria la o coadă de la Paşapoarte?

Un dual SIM în momentul de faţă îmi pune două reţele pe acelaşi telefon. Îmbin utilul şi plăcutul. Am abonamentul de muncă şi contactele de pe el, dar am şi internetul de pe cartela personală. Aşa că m-aş descurca minunat. Dar intervine o problemă. Sunt pe drumuri sau sunt la redacţie 9-10 ore pe zi. Automat, am o grijă în plus, să-mi încarc smartphone-ul. Pentru că, nu-i aşa, dacă avem o viaţă după muncă, nu putem pleca în oraş cu 20% baterie. Atât consum eu în metrou, în drum spre casă. Iar un dual SIM m-ar nenoroci. Aş sta şi m-aş uita la el degeaba. La un ecran negru. Richard Hammond are o replică interesantă, care se potriveşte aici, în timpul emisiunii Top Gear filmate în Bolivia. „Am uitat să-mi iau pastilele de malarie. Dacă aş fi fată, aş rămâne însărcinată foarte des”. Ăsta sunt eu. Dacă aş avea un dual SIM, aş uita atât de des să-l încarc, încât nu şi-ar merita banii.

Un pseudo-smartphone, aşa cum e BlackBerry, mă ţine trei zile. Încă nu am găsit un telefon care să mă mulţumească administrativ la fel de mult ca el. Poate Q10 o va face, dar încă nu sunt convins să investesc în el. Mă joc pe iPhone, intru pe internet, vorbesc cu oamenii şi îmi verific constant mail-urile. Bateria mi se duce, dar nu am o problemă. Ştiu că mereu îl am pe BlackBerry acolo. Un telefon dual SIM are o problemă de autonomie. Asta e marea lor problemă. Nu văd alta acum. În afară de faptul că terminalele dual SIM nu sunt cele mai bune de pe piaţă. Iar problema bateriei nu se va rezolva prea curând, iar noi, posesorii de smartphone, ne-o vom asuma în continuare. Există câteva terminale de la Motorola cu autonomie impresionantă, dar nu prea le găsiţi pe piaţa oficială din România. Şi da, sunt single SIM. Dar cu un telefon secundar, chiar el şi dumbphone, vă veţi putea face treaba.

Mi se pare mai obositor să car un încărcător stresant mereu, decât să car două telefoane. Pot înţelege un dual SIM pentru o persoană care are trei telefoane, dar chiar şi aşa...de ce vă luaţi oameni buni dual SIM?
Şi ştiu ce veţi spune... eu folosesc prea intens, iar vouă vă ajunge bateria. Vă dau dreptate. Sunt hard user. Acolo intru. Eu nu mai citesc în metrou cărţi, citesc lucruri pe internet de pe smartphone. Când aştept pe cineva care întârzie, butonez un pic de Flipboard sau mai verific ce e pe Adevărul. Da, sunt un hard user, iar pentru hard useri, un telefon cu două cartele nu este o soluţie bună.

Cum poate să se îmbunătăţească lucrul ăsta sau să mă convingă? Un dual SIM cu o baterie excelentă şi cu specificaţii bune. Regret că Galaxy S4 dual SIM se duce doar în China, dar înţeleg şi de ce ele nu prea pot veni în Europa. Ar da peste cap ecosistemul operatorilor mobili şi modul cum se raportează la clienţi.

Acum vă întreb pe voi, cei care aveţi dual SIM? VI se pare complicat? Vi se pare mulţumitor un astfel de telefon? Eu îi văd prea multe dezavantaje momentan, dar învăţ împreună cu voi. Săriţi în capul meu şi spuneţi-mi că nu mă pricep.

Până una alta...cum e lumea după ce apare ecranul negru al unui smartphone?