Comparaţia chinezilor: OnePlus One versus Meizu MX4, review comun

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum depistai până nu demult că ai un smartphone chinez? Se descărca în jumate de oră, avea o denumire stranie pe spate, pe ecran trebuia să apeşi mai tare decât la terminalele de încărcat contul de prin oraş şi desigur, cartea de vizită, o antenă care prindea Moldova 1.

Chinezii au decis să îşi ia revanşa în ultimii 2 ani pentru toţi cei 10 în care s-au făcut de ruşine, iar acum un telefon din china înseamnă o asamblare calitativă, putere maximă, design şi desigur un super preţ! Astăzi avem 2 astfel candidaţi : Oneplus one şi Meizu Mx4.

La exterior cele 2 modele au viziuni total diferite. Meizu Mx 4 se îndreaptă mai mult spre eleganţă, cu o carcasă din metal, de deasupra margini subţiri şi un singur buton touch la fel de elegant, care apropo e din fosfor, aşa că noaptea acesta încet luminează. Din spate avem un plastic nu tare wow, dar care se uneşte perfect cu carcasa din fier. De cealaltă parte, One Plus One nu s-a inspirat de la alte modele, vine cu o formă unică, mai colţuroasă, iar în spate, la versiunea dată, avem un plastic mat granulat, de parcă ar fi hârtie abrazivă(nadjacikă poate de spus ? :D), plus că în curând urmează să mai apară şi alte variante. Senzaţia de la acesta este foarte stranie, dar plăcută, plus că zgârâieturile nu le prinde deloc. Pe scurt, combinaţia ideală ar fi Faţa lui Mx4, spatele lui One Plus One.

Cel mai bun display din cele două îl are Meizu Mx4, de altfel mx4 are cel mai bun display Full HD pe care l-am văzut vreodată. La diagonale sunt diferite, avem 5,3 şi 5,5inch la One Plus One, la meizu însă marginile sunt mai subţiri. Revenind la calitate, chiar dacă ambele sunt ecrane de tip IPS, la MX4, procesarea imaginii e incredibilă, acesta are culori super vibrante, practic ca la un display AMOLED. Plus că distanţa dintre sticlă şi panel-ul touch este aproape 0. Dar nici One Plus One-ul nu este rău deloc, mai ales dacă optaţi pentru ecrane cu culori mai reci, unde albul nu bate spre galben.

Un lucru ce separă ambele modele faţă de restul smartphone-urilor promovate în exces pe piaţă este sistemul. La ambele avem libertate absolută. Şi One-ul şi Meizu vin cu acces-ul la root direct din cutie. Asta înseamnă că poţi schimba absolut tot ce  îţi trece prin cap. Meizu MX4 vine cu propriul sistem construit pe baza lui Android 4.4 pe nume Flyme OS, iar OnePlus-ul rulează CyanogenMod, la  fel un Android cu şi mai multe opţiuni.  Vizual, Flyme OS a abordat un stil mai de iOS, cu o simplă grilă cu iconiţe, care apropo nu arată rău deloc. Pe lângă varietatea de teme şi alte customizări, un punct de atracţie este acest buton multifuncţional. De la el poţi aprinde telefoul,tot de aici il poţi bloca, şi îl poţi folosi pe post de back, la fel mai există şi gesturi direct pe ecran cu care poţi deschide anumite aplicaţii sau porni camera. Dar staţi fără griji, One Plus One deloc nu rămâne în urmă. Acesta are 3 butoane capacitive, care pot fi customizate, iar dacă nu ai nevoie de ele,acestea pot fi total  dezactivate şi mutate pe ecran! Ambele sisteme sunt un vis pentru cei care sunt  mereu în căutare de ceva nou. O mică problemă ar fi poate la Flyme OS, pentru ca pe alocuri este cam multă chinezărie prin scrisuri şi că nu vine cu aplicaţiile google direct din cutie.

Pentru anul 2014, Meizu MX4 a fost declarat cel mai puternic smartphone din lume. Cam sceptic am privit aceste date, mai ales că până acum în top-uri erau modele cu procesoare Snapdragon. Ei bine, Meizu rulează pe un procesor de tip MediaTek, care este echivalent cu deja cunoscutul Snapdragon 805, în timp ce One  rulează la fel pe Snapdragon, doar că pe 801. Desigur că nici unul nici altul nu au probleme când vine vorba de navigare prin sistem, aplicaţii, multitasking, sau jocuri. Deşi la ultimul capitol, MX4 îşi arată superioritatea, acelaşi GTA San Andreas merge extrem de rapid, iar procesarea grafică este peste OnePlus One, la fel şi testele de benchmark confirmă puterea lui MX4.

image

Optica fiecărui model are avantajele sale. Pe ambele modele stau camere de la Sony, doar că pe MX4 ave una de 20,7mpx, faţă de 13 de pe One. La Meizu, Camera are o mai bună procesare şi la lumină slabă şi pe timp de zi. În schimb dacă sunteţi iubitori de selfie, pe OnePlus rezultatele ies impecabil, dacă îi mai adaugi un selfie stick, în genere nu ai probleme. La partea video, ambele filmează 4K, însă OnePlus poate filma şi în slow motion cu 120 cadre pe secundă faţă de 60 la Meizu.

Sunetul se face bine observat la One Plus One pentru că are speakere Stereo. Mx4 poate întrece adversari gen iPhone 6, dar rezistă greu în faţa lui OnePlus. În schimb, de la OnePlus sunetul în timpul apelului se aude ca din butoi, chiar dacă are + 2 microfoane doar pentru izolarea sunetului dinafara,  şi în general, ce ţine de apeluri, cam des se duce semnalul.

La capitolul autonomie învingător este OnePlus-ul. acesta rezistă aproape 2 zile cu o utilizare activă, în timp ce MeizuMx4  datorită procesorului său super puternic şi ecranului plin de contrast nu trece de o zi jumate, asta chiar dacă ambele modele au baterii cu aceeaşi capacitate.

Până la urmă alegerea unui sau altui model este una subiectivă. Personal aş prefera Meizu MX4, pentru că băieţii nu au glumit când au spus că e cel mai puternic smartphone al anului, şi display-ul ăsta într-adevăr arată bine, iar asamblarea are o precizie maximă. O problemă ar fi design-ul din spate care care nu îţi rupe ochii ca şi cel din faţă, şi bateria mai slabă. One plus one pe de altă parte, are un design unic, nu seamană nici pe departe cu un iPhone, şi e mai ieftin, chiar şi cu versiunea de 64Gb. Adică cum mai ieftin, nici Meizu nu e tare scump, dar ăsta e şi mai ieftin. Indiferent care model nu l-aţi alege veţi avea parte de customizare deplină, putere şi cel mai important, calitate, pentru că Made in China în 2015 nu înseamnă neapărat  prost făcut, şi cu atât mai mult antene care ies din telefon, dar înseamnă depăşirea aşteptărilor.

Care din ele îţi place mai tare? Spune-ne în comentarii.

image
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite