CES 2020: Acer anunţă Swift 3, două  notebook-uri ultra-portabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Acer
FOTO Acer

Acer a lansat la CES 2020 două noi modele Swift 3, din seria de notebook-uri ultra-portabile. Un model de 13.5 inci (SF313-52/G) echipat cu cele mai noi procesoare Intel Core, din generaţia a 10-a, şi un model de 14 inci ( SF314-42) echipat cu cele mai noi procesoare mobile AMD Ryzen,  seria 4000.

Acer Swift 3 (SF313-52/G) are o grosime de doar 15.95 mm şi 1.19 kg. Laptopul Acer dispune de un ecran cu rame înguste, care oferă un raport ecran-şasiu de 83.65%, iar formatul 3:2  oferă cu 18% mai mult spaţiu vizual. Afişajul acceptă 100% din spaţiul de culoare sRGB şi dispune de tehnologiile Acer Color Intelligence şi Acer ExaColor.

Co-proiectat împreună cu Intel, ca parte a programului de inovare Intel „Project Athena”, noul Swift 3 (SF313-52/G) a trecut teste riguroase pentru a obţine obiectivele de performanţă ale programului şi specificaţiile hardware.

 Swift 3 (SF313-52/G) este echipat cu procesoare Intel Core i7-1065G7 din generaţia 10, cele mai noi plăci grafice NVIDIA şi o baterie cu durată lungă de viaţă care oferă utilizatorilor până la 16 ore de lucru. De asemenea, dispozitivul acceptă încărcarea rapidă, oferind până la 4 ore de utilizare la o încărcare de doar 30 de minute. Tastatura iluminată permite utilizarea în medii slab luminate, iar suportul pentru Wake On Voice (WoV) permite posesorilor să interacţioneze cu Cortana în timp ce dispozitivul se află în modul Modern Standby .

Swift 3 suportă Windows Hello prin intermediul unui cititor de amprentă pentru o conectare uşoară şi mai sigură, iar odată conectat, un port USB Type-C cu funcţie completă oferă utilizatorilor viteze de transfer rapide prin Thunderbolt 3, USB 3.1 Gen 2 sau DisplayPort. Wi-Fi 6 cu bandă dublă (802.11ax) oferă o experienţă mai uşoară de navigare pe internet, oferind performanţe sporite şi o latenţă redusă cu până la 75% în comparaţie cu Wi-Fi 5 (802.11ac).

Laptopul Acer Swift 3 (SF313-52/G) va fi disponibil în EMEA din luna ianuarie, la preţuri începând de la 699 euro.

Noul Acer Swift 3 de 14 inci (SF314-42) este un dispozitiv cu o greutate de doar 1.2 kg şi o grosime de 16.55 mm cu un şasiu metalic uşor. Dispozitivul prezintă un raport ecran-corp ridicat şi rame ultra-înguste şi e dotat cu procesoarele AMD Ryzen 4000 (7 nm) cu arhitectură „Zen 2”. Laptopul e echipat cu până la 16 GB de RAM LPDDR4x, Wi-Fi 6 (802.11ax) şi SSD PCle de 512 GB. Ca şi fratele mai mic, Swift 3 (SF314-42) acceptă autentificarea prin Windows Hello, în timp ce Wake on Voice permite utilizatorilor să interacţioneze cu Cortana atunci când ecranul este oprit.

Laptopul Acer Swift 3 (SF314-42) va fi disponibil în EMEA din luna martie, la preţuri începând de la 599 euro.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite