Celălalt eşec al Microsoft sub „domnia“ lui Steve Ballmer: Windows Mobile

Celălalt eşec al Microsoft sub „domnia“ lui Steve Ballmer: Windows Mobile

Windows Phone a venit cam târziu, dar începe să se remarce. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

Steve Ballmer va pleca de la Microsoft într-un an de zile. El a admis că cel mai mare regret al său e Windows Vista, dar cum rămâne cu „celălalt“? E vorba de Windows Mobile, sistemul de operare în care Microsoft a crezut prea mult şi care a eşuat imediat ce iPhone a apărut.

Ştiri pe aceeaşi temă

Steve Ballmer, directorul Microsoft încă din 2000, a avut un scop clar definit şi l-a respectat: veniturile. Microsoft a pierdut din preţul acţiunilor, dar a câştigat pe baza Office şi Windows. Windows Mobile a fost o platformă promiţătoare a companiei, avea la un moment dat 60% din piaţa smartphone-urilor, dar era o vreme în care iPhone încă nu era sau abia debuta.

Steve Ballmer, într-o declaraţie care a rămas în istorie, a spus că iPhone va fi un eşec, nu este potrivit pentru oameni de afaceri, nu are tastatură şi costă mult. Chiar şi aşa, a fost un succes, continuă să fie, iar Microsoft abia acum, la trei ani după ce a lansat Windows Phone, a reuşit sa ajungă pe locul 3 pe piaţă şi să îşi facă remarcată platforma, în mare parte mulţumită şi Nokia, cel mai puternic partener.

Ballmer nu a văzut potenţialul aplicaţiilor, marele atu al iPhone, dar nici nu a luat cea mai bună decizie cu privire la regândirea Windows Mobile. Aşa cum Windows Vista a fost întârziat şi modificările au fost făcute atunci când se apropia data de lansare, la fel a fost şi cazul Windows Mobile. The New York Times notează că Microsoft a încercat să refacă Windows Mobile, n-a fost suficient de bun - a fost versiunea 6.5 - apoi a venit cu Windows Phone 7. Nu era la nivelul Android sau iOS, dar funcţionalităţile erau similare cu ale rivalilor.

HTC Diamond şi HTC HD2, două telefoane de succes cu Windows Mobile.

Business Insider publică o biografie neautorizată a Marissei Mayer. Nu are nicio legătură cu Microsoft până la un punct. Şefii Yahoo! au vrut un nou director şi au decis să-i ceară sfatul lui Marc Andreessen, cofondator Netscape şi un fel de oracol al Silicon Valley. El le-a spus lui Dan Loeb şi Michael Wolf că sunt companii şi companii, iar cele ca Yahoo! produc inovaţie, nu obiecte, produse fizice. Ceea ce vând acum nu vor mai vinde în aceeaşi formă peste 5 ani.

Microsoft nu a vândut inovaţie cu Windows Mobile decât cu primele telefoane. Apoi a încercat să salveze interfaţa pe care o accesai cu stylusul şi să facă platforma să pară cea mai bună pentru oamenii de afaceri. Steve Ballmer va pleca pe măsură ce Windows Phone va creşte şi va creşte drept o alternativă la Android şi iOS, un ecosistem diferit. Totuşi, Microsoft încă nu are un pachet Office - care se presupune că le place atât de mult oamenilor de afaceri - pentru platformele concurente.

Momentul în care Steve Ballmer găseşte iPhone drept un gadget inutil.

Windows Mobile by Microsoft

Windows Mobile a fost lansat în aprilie 2000 și a fost închis, când ajunsese la versiunea 6.5.3, în februarie 2010. Windows Mobile a fost creat pe kernel Windows CE, preluat mai târziu în Windows Phone. S-a remarcat prin aplicații destul de bune pentru productivitate, era instalat pe telefoane dotate cu tastatură fizică și interacțiune se făcea, în mare parte, prin stylus. HTC a început să dezvolte sistemul de operare mai mult și a introdus o interfață specială, TouchFlo.

Următorul director ar trebui să aibă în vedere orientarea spre celelalte platforme în aceeaşi măsură în care platforma Microsoft primeşte aplicaţii. Spre exemplu, Google are Maps, YouTube şi Gmail pentru iOS, în timp ce platforma „de casă“ este Android. Într-adevăr, actualizările sunt mai rapide, uneori, pe Android, dar nici aplicaţiile de iOS nu pot fi considerate proaste. Între timp, Microsoft încă nu a rezolvat problema aplicaţiei de YouTube pentru Windows Phone 8.

Vă aşteptăm să discutăm pe Tech Adevărul pe Facebook.

Află mai multe despre Microsoft: 

YouTube-ul discordiei între Microsoft şi Google: Windows Phone 8 tot nu are parte de aplicaţie oficială de YouTube

Steve Ballmer pleacă de la Microsoft, dar mai are ceva de zis înainte: Vista a fost cel mai nereuşit Windows

„Celălalt Steve”, nebunul după Microsoft. Cine este Steve Ballmer, cel care se retrage de la şefia companiei după 13 ani

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările