Ce a însemnat Untold pentru taxiurile din Cluj-Napoca. Cifrele oficiale Clever Taxi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cluj-Napoca este un oraş care se dezvoltă într-un ritm accelerat în ultimii ani, iar cu festivaluri ca Untold s-a deschis şi mai mult către turişti.

Această dezvoltare este vizibilă şi în statisticile aplicaţiei Clever Taxi, care în al doilea trimestru din acest an a înregistrat o creştere cu 37% a comenzilor faţă de primul trimestru al aceluiaşi an. Mai mult, numai în 2017, la Cluj, au fost procesate prin aplicaţia Clever Taxi aproximativ două milioane de curse.

În prezent, timpul mediu de sosire a unui taxi a scăzut la trei minute şi 25 de secunde, faţă de trei minute şi 55 de secunde cât se înregistra în anul precedent. În egală măsură, au crescut şi comenzile realizate în oraş. Cei care folosesc aplicaţia au acces şi la un sistem de rating, prin care pot acorda o notă şoferului. Ratingul mediu este, în prezent, de 4.73 din 5 puncte posibile.

În plus, pe lângă utilizatorii obişnuiţi, au fost înregistrate foarte multe comenzi plasate de participanţi la Untold. Pe toată durata festivalului, a fost un număr maxim de 96 de comenzi procesate într-un minut prin intermediul aplicaţiei.

La festival, cele mai populare locaţii au fost Parcul Central, Iulius Mall şi Aeroportul Internaţional „Avram Iancu”. Utilizatorii înregistraţi în aplicaţie au fost atât din România, cât şi din alte state. În total, persoane din 29 de ţări au folosit în această perioadă platforma mobilă.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite