Ce alegem pentru calculatorul personal: Linux, BSD sau Windows?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sistemul de operare reprezinta baza tuturor aplicatiilor ce ruleaza pe calculatorul nostru. De aceea este necesar sa ne orientam in cunostinta de cauza asupra sistemului pe care il alegem. Astazi,

Sistemul de operare reprezinta baza tuturor aplicatiilor ce ruleaza pe calculatorul nostru. De aceea este necesar sa ne orientam in cunostinta de cauza asupra sistemului pe care il alegem. Astazi, lupta se duce intre Linux si Windows totusi mai exista si alte sisteme ce se remarca prin parametrii de functionare deosebiti cum ar fi BSD. Daca Windows este un domeniu total aparte, majoritatea celorlalti competitori se bazeaza pe sistemul de operare Unix. Acum cativa ani se vorbea despre lupta dintre sistemele de operare Unix si Windows, atunci am pariat pe Windows, iar astazi termenii problemei s-au schimbat. Unix-ul a fost generatorul unor noi sisteme de operare ce au un succes crescand, iar Windows-ul se schimba tot mai mult adaugand stabilitate si noi facilitati de la o versiune la alta. Tot ce era simplu in trecut acum devine din ce in ce mai complex. Daca pana acum se folosea Unix-ul pe platforme mari si foarte mari iar Windows-ul pe calculatoarele de acasa, astazi se constata o migrare de la un domeniu la altul atat a Windows-ului catre platformele mari cat si a Linux-ului sau BSD-ului catre calculatoarele personale. Daca alegem Windows-ul obtinem un sistem de operare destul de sigur, in varianta XP putem avea chiar si o interfata in limba romana iar noile facilitati multumesc in general pe oricine. Din pacate nu este un sistem de operare gratuit, la fel ca Linux sau BSD. Codul sursa apartine companiei Microsoft, el nefiind disponibil pentru o eventuala modificare. Daca sunteti un programator si aveti cunostinte puternice in domeniu, atunci puteti fi nemultumit de acest lucru. Daca nu doriti aceasta, atunci codul sursa nu va este util. Utilitarele Windows-ului ca sistem de operare sunt bune si functioneaza in parametri. Un alt atu al Windows-ului il reprezinta usurinta in exploatare inca de pe bancile scolii elevii invata sa foloseasca acest sistem de operare, iar majoritatea programelor utilitare ce se produc astazi ii sunt destinate. Spre deosebire de sistemele de operare gratuite, la Windows se fac anual investitii importante din partea Microsoft, astfel incat dezvoltarea sa continua intr-un ritm in care apare o noua versiune la fiecare doi-trei ani. Unitatea Windows-ului este o caracteristica a sa, lasand sa se intrevada o viziune globala ce apartine creatorilor care lucreaza pentru o singura companie. Linux-ul, foarte mediatizat de cativa ani incoace, reprezinta concurentul cel mai important al Windows-ului. Astazi pot fi gasite calculatoare ce au Linux preinstalat, la fel ca si cele ce au Windows-ul preinstalat. Inainte de a trece la plusurile si minusurile acestui sistem de operare, trebuie sa remarcam ca el se dezvolta in mod liber in functie de persoanele ce doresc sa-si ofere munca in mod gratuit utilizatorilor de Linux. Nu putem sa fim decat indignati ca nu exista nici o traducere cat de cat civilizata a Linux-ului in limba romana. Programatorii romani atat de aplaudati si de laudati in toate publicatiile, olimpicii cu care ne mandrim, care an de an iau premii peste hotare, nu vor sa ofere nimic comunitatii. Omul de rand plateste luna de luna impozitul cu care sunt platiti profesorii acestor elevi. Rezultatul investitiei noastre a tuturor pleaca in strainatate pentru ca aici nu sunt platiti corespunzator. Din acest punct de vedere este imoral ca ei sa nu faca nimic pentru societatea care le-a oferit atat de multe. Cu cateva exceptii minore nu se gasesc programe gratuite pe Internet facute de aceste "minti luminate". Mie personal imi este rusine ca nu exista o versiune de Linux tradusa corespunzator in limba romana. Daca sunt platiti, oamenii pot face acest lucru, romanii nostri au tradus Windows-ul. Daca nu se pricep la Linux exista o gramada de programe gratuite pe Internet ce pot rula pe Windows, dintre acestea foarte putine sunt create de romani. Multe firme de IT ce au afaceri in Romania inteleg ca o parte din profiturile lor trebuie returnate societatii in care isi desfasoara activitatea. De cativa ani, initiative laudabile cum ar fi donatiile de echipamente sau programe de calculator catre invatamantul romanesc reprezinta o caracteristica a IT-ului din Romania. Sa nu uitam ca si olimpicii romani au fost premiati de aceste firme cu calculatoare performante sau foarte multi bani. Totusi, daca intrebi un olimpic daca a facut un program si l-a distribuit pe Internet, raspunsul sau este ca programele pot fi sparte si daca nu poate sa castige vreun ban mai bine sa nu faca nimic. Sa ne intoarcem la Linux si sa vedem ce avantaje are utilizatorul acestui sistem de operare. Primul si cel mai important aspect o reprezinta faptul ca este gratuit. Sistemele de fisiere din Linux sunt la fel ca cele din Unix, oferind il stabilitate foarte buna. Linux-ul se bazeaza pe un kernel (inima sistemului) iar programele se lipesc de acest kernel prin intermediul unor "demoni", cum sunt numiti de utilizatorii de Linux. Este interesant de vazut ca in cele mai multe cazuri la o modificare a parametrilor sistemului Windows-ul cere o resetare, pe cand Linux-ul opreste si reporneste serviciul modificat. De asemenea, in cadrul Linux-ului pot fi gasite mii de aplicatii gratuite pe Internet. Oferta de Linux se bazeaza pe cateva distributii cum ar fi Redhat, SuSe, Mandrake si altele. Doar un om ce nu este prea intreg la minte poate lua de pe Internet kernelul si apoi instala separat toate celelalte aplicatii. Acest lucru este facut de firmele ce se ocupa cu distribuirea si impachetarea intr-o forma unitara a Linux-ului. Pentru utilizatorul obisnuit Linux-ul reprezinta o lume noua, un nou mod de a gandi, de a seta calculatorul, de a utiliza computerul. Daca sunteti dispus sa invatati, daca va doriti un sistem gratuit pe care marea majoritate a aplicatiilor ce le folositi zi de zi nu functioneaza, dar pentru care exista altele similare ce vor lucra poate mai bine, poate mai prost, atunci sunteti un candidat al Linux-ului. Pe Internet veti fi socat de bogatia materialului informativ, de posibilitatile si capabilitatile calculatorului ce lucreaza cu Linux. Totusi, sa nu va asteptati sa fie usor. In multe cazuri va trebui sa uitati tot ce stiti despre setarile calculatoarelor si sa porniti pe un taram cu totul nou. De multe ori pentru a seta anumite caracteristici trebuie sa dati comenzi in mod text, iar acestea sunt dificile pentru incepatori. Oricum, Linux-ul reprezinta o alta lume total diferita de Windows, nici mai buna, nici mai rea, ci cu totul altceva. Un alt sistem de operare ce poate fi luat in calcul pentru instalarea pe propriul calculator il reprezinta BSD. Acesta se recomanda a fi o alternativa la Linux, dar cu o traditie de peste 20 de ani. Universitatea din California a produs un cod ce sta la baza unei intregi colectii de aplicatii. Daca initial BSD a derivat din Unix ca o completare a acestuia, intre timp el a evoluat si a devenit cel mai stabil sistem de operare al momentului. Este un lucru demn de remarcat ca el poate functiona timp de ani de zile fara a necesita o cat de mica interventie sau chiar o repornire. BSD reprezinta una dintre cele mai importante preferinte ale administratorilor de retele informatice, iar el sta la baza multor situri de Internet. Daca pentru Linux in majoritatea distributiilor sunt incluse aproximativ 2000 de aplicatii, pentru BSD se gasesc 5000 de aplicatii disponibile. Aproape orice aplicatie de care s-ar putea sa aveti nevoie o puteti gasi la www.freebsd.org/ports/index.html sau evident in pachetul de instalare. Din pacate nu se prea gaseste in magazine, fiind nevoie de o indelungata descarcare de pe Internet.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite