Inteligenţa artificială, reţelele neurale şi asistenţii personali. Încotro ne îndreptăm atunci când vorbim de accesibilitate şi practicalitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu introducerea lui Siri pe iPhone 4S, Apple a setat un nou standard în domeniul asistenţilor personali virtuali. Dacă aceea era doar o versiune cvasi-rudimentară a ceea ce poate fi realizat cu ajutorul inteligenţei artificiale, acum toţi giganţii tech din lume se luptă să dezvolte asistenţi care mai de care mai ”inteligenţi” pentru telefoanele pe care le produc.

După Siri, au urmat Google Assistant şi Bixby. Dacă asistentul de pe Samsung nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor fanilor companiei sud-coreene, nu acelaşi lucru poate fi spus şi despre omologul său creat de compania americană. Google Assistant s-a dezvoltat atât de mult în ultima vreme, încât chiar şi cei mai mulţi utilizatori de terminale Samsung îl preferă pe acesta în detrimentul lui Bixby.

Recent, am avut ocazia să merg în Elveţia, la Zurich, şi să văd de ce este în stare Google Assistant, chiar într-unul din oraşele în care comapnia americană este cea mai activă în Europa. Acesta a fost dezvoltat special pentru terminalele Pixel, însă poate fi descărcat şi pe telefoanele cu Android şi chiar şi pe iPhone, ca o alternativă la Siri.

Dialogul cu Google Assistant pare unul nativ, acesta înţelegând foarte bine majoritatea dintre comenzi. Eu am avut ocazia să îl testez pe Goole Pixel 1 şi pe iPhone 7. Nu am fost deloc dezamăgit. Ca un exerciţiu practic, am putut vizita frumosul oraş elveţian, însoţit de ”prietenul meu virtual”. Ce să mai, turismul 2.0, adus la standardele lui 2017.

google assistant

De departe, una dintre cele mai interesante funcţii de pe Google Assistant mi s-a părut funcţionalitatea acestuia pe post de ghid. Totul este foarte simplu. Vezi o clădire istorică şi devii curios despre originile acesteia. În loc să stai să găseşti pe un motor de căutare informaţii despre aceasta, bineînţeles după ce ai aflat în prealabil şi cum se numeşte, ai parte de o soluţie mult mai simplă.

Poţi îndrepta pur şi simplu camera telefonului spre clădirea sau monumentul despre care vrei să afli mai multe, iar Google Assistant va recunoaşte automat obiectivul turistic pe care îl ai în faţa ochilor. În plus, acesta poate chiar să îţi recomande locuri celebre pe care trebuie să le vizitezi, totul fiind realizabil fără să fie nevoie să apeşi pe vreo tastă. Fără să fiu cârcotaş, acest lucru nu poate fi realizat cu Siri.

google assistant

Pe lângă Siri, Assistant şi Bixby, piaţa asistenţilor personali ”statici”, pe care îi poţi folosi doar acasă, este şi ea în plină dezvoltare. Amazon Alexa conduce pe acest segment, însă Apple şi Google vin tare din urmă cu HomePod şi Google Home. Se pare că accesibilitatea începe să devină cuvântul cheie în industria Tech.

Divizia Google care se ocupă de inteligenţa artificială şi de reţelele neurale (procese de calcul care sunt dispuse sub forma unui creier uman) a fost foarte ocupată în ultima vreme. Pe lângă Google Assistant şi noile sale funcţionalităţi, compania americană a început să ”îndosarieze” operele de artă ale umanităţii cu ajutorul reţelelor neurale şi să alcătuiască adevărate hărţi şi categorii în funcţie de subiectele acestora.

google assistant

Experimentul este cu atât mai interesant cu cât se bazează pe formule matematice complexe pentru a creea un model 3D al unui ”Big Bang” cultural. Tot proiectul poate fi văzut aici.

Direcţia în care Google merge, pe dezvoltarea ecosistemului AI, poate însemna un pas foarte important către primul calculator conştient. Deşi mai avem ceva drum de parcurs până acolo, semnele în acesată direcţie sunt bune. Trebuie doar să ne ferim să păţim ca în Terminator, vorba lui Elon Musk.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite