Cărămidă. Celular. Mobil. Smartphone. 40 de ani de istorie mobilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Michael Douglas cu un Motorola DynaTac în „Wall Street”
Michael Douglas cu un Motorola DynaTac în „Wall Street”

Telefonul mobil împlineşte astăzi 40 de ani. De-a lungul timpului, am ajuns de la dispozitive grele, de peste un kilogram, la adevărate minicomputere, cu procesoare cu opt nuclee şi care pot fi controlate cu ajutorul ochilor şi degetelor. De unde am plecat şi unde am ajuns? adevarul.ro vă oferă o istorie vizuală a telefoanelor mobile.

Primul apel telefonic a fost făcut pe 3 aprilie 1973, când şeful de la Motorola, Martin Cooper, a ieşit în New York cu un dispozitiv uriaş, DynaTac şi a făcut primul apel telefonic mobil. Pentru a marca momentul, Cooper l-a sunat chiar pe rivalul său de la Bell Labs, Joel S. Engel. Istoria menţionează acest moment ca prima clipă de viaţă a telefonului mobil, dar mai trebuiau să treacă încă 10 ani pentru ca celularul să ajungă pe piaţă.

Lista de mai jos e una nedreaptă, deoarece sunt şi multe alte dispozitive foarte bune. Vă invităm să ne spuneţi care au fost telefoanele voastre preferate de-a lungul timpului şi să ne spuneţi de ce. 

Motorola DynaTac - 1973

Primele telefoane mobile celulare au început să apară ca idee în 1947, după o idee a celor de la Bell Labs, iar apoi au început să apară cereri către Comisia de Comunicaţii din SUA, FCC, pentru aprobarea acestora. Motorola a început şi ea cercetarea în domeniu în 1960, iar în 1973 a prezentat prototipul DynaTAc. Cu toate că a luat faţa celor de la Bell, aceştia din urmă au lansat AMPS, prima reţea celulară din SUA.

image

Nokia Mobira Senator - 1982

Nokia a venit mai târziu pe piaţă şi a prezentat prototipul telefonului său în 1982. Acesta era o cutie destul de mare şi a fost prezentat în cadrul primei conferinţe pentru telefonie mobilă celulară.

image

Motorola DynaTac - 1983

La 10 ani de la prototip, Motorola a prezentat primul telefon destinat publicului. Avea aproape un kilogram şi costa 4.000 de dolari atunci, aproximativ 9.000 de dolari în momentul de faţă. DynaTac a intrat în cultura populară şi a fost folosit în filmele acelor timpuri. Gordon Gekko avea unul în „Wall Street”, Zack Morris îl folosea în „Saved by the Bell”, dar şi în „American Psycho”.

image

Motorola MicroTac - 1989

A fost primul telefon celular analog, compatibil cu reţelele GSM. De asemenea, a fost şi primul telefon cu clăpiţă, fiiind considerat şi primul care era cu adevărat portabil şi de buzunar. Era cel mai mic şi cel mai uşor telefon al acelor timpuri. Telefonul avea incorporată o agendă alfa-numerică. De asemenea, avea şi un calculator de schimb valutar, tonuri pentru taste, protecţia memoriei şi stocarea numelor.

image

Nokia 101 - 1992

Nu vă gândiţi la modelul din ziua de azi. Nokia a ajuns mai târziu pe piaţă, dar cu ocazia telefonului 101 a introdus forma pe care urmau să o aibă majoritatea telefoanelor în anii care au urmat.

image

IBM Simon - 1993

A fost considerat primul smartphone din lume. Avea un ecran tactil şi funcţiona ca un PDA, adică un Personal Digital Assistant. IBM a vândut doar 50.000 de exemplare în următorii doi ani. A fost primul telefon celular care a inclus şi funcţionalităţi de PDA. Avea posibilitatea de a stoca documente, de a trimite e-mail-uri şi avea numeroase aplicaţii.

image

Motorola StarTac - 1996

A fost un telefon de legendă, deoarece a fost vândut în foarte multe exemplare. Forma sa a rămas una dintre cele mai importante din istoria telefoanelor mobile şi a fost cel mai uşor şi cel mai mic telefon celular din lume. Avea doar 88 de grame şi patru ore de convorbire. De asemenea, reuşea să reziste 47 de ore în stand by. În plus, avea o sonerie cu vibraţii. StarTac a obţinut locul 6 în clasamentul celor mai importante gadgeturi din ultimii 50 de ani în clasamentul PC World. Preţul său era de 1.000 de dolari.

image

Nokia 9000 Communicator - 1997

A fost o nouă evoluţie spre conceptul de smartphone. Putea fi şi minicomputer, cu acces limitat la internet. Avea o tastatură QWERTY completă.

image

Nokia 8810 - 1998

A fost primul telefon fără o antenă exterioară. De atunci, au mai trecut ani în care telefoanele aveau antene, dar forma lor s-a modificat, iar drumul spre smartphone-uri de mici dimensiuni era deschis.

image

Nokia 3210 - 1999

A fost vândut în 160 de milioane de bucăţi şi a fost unul dintre cele mai populare telefoane din istorie. Cântărea 153 de grame, avea un ecran simplu, era rezistent şi avea câteva jocuri care au făcut istorie, printre care şi Snake.

image

Nokia 6310 - 2002

Este considerat de unii poate cel mai important şi mai bun telefon din istorie. A fost introdus la târgul CeBIT din 2002 şi a fost vândut până în 2005. Era destinat pieţei de business şi a dominat această piaţă câţiva ani. Avea posibilitate de a trimite şi mail-uri, o variantă a folosit Bluetooth şi avea conexiune GPRS şi WAP.

image

BlackBerry 5810 - 2002

A fost primul dispozitiv al companiei canadiene Research in Motion şi a deschis drumul către telefonul preferat al oamenilor de afaceri şi al firmelor. Avea o tastatură integrală, o conexiune securizată, iar în timp, telefoanele BlackBerry s-au remarcat datorită conexiunii la internet corporate oferite de Research in Motion, care permitea firmelor să extindă volumul de muncă şi acasă, mail-urile venind în permanenţă. 

image

Nokia 1100 - 2003

Nu era cel mai avansat telefon, dar avea câteva caracteristici care l-au transformat într-o legendă. Era foarte rezistent, tastatura de cauciuc era excelentă pentru scrierea mesajelor şi era mai mic. De asemenea, venea în mai multe culori, fiind potrivit persoanelor mai tinere. A fost vândut în 250 de milioane de bucăţi.

image

Motorola Razr - 2004

Stilul telefoanelor a fost revoluţionat în 2004 de către americani cu ajutorul liniei Razr. A fost lansat pe piaţă în 2005, după ce a fost prezentat cu un an mai devreme. Avea posibilitatea de a-şi extinde memoria cu un card microSD de 512 MB, iar ecranul era color. Telefonul avea un profil subţire, fiind cel mai subţire telefon de pe piaţă în acel moment, iar tastatura argintie făcea diferenţa.

image

iPhone - 2007

Steve Jobs a introdus acest telefon şi lumea s-a schimbat.2007 este momentul când piaţa tehnologiei a intrat în era smartphone-ului şi a aplicaţiilor. Chiar dacă prima variantă nu a fost atât de importantă, iPhone 3G şi iPhone 3GS au fost printre cele mai importante şi mai bine vândute telefoane din istorie.

image

HTC Dream - 2008

Nu a fost un dispozitiv atât de important şi bine vândut, cât a fost primul telefon mobil care avea sistemul de operare Android. Pe o piaţă încă dominată de BlackBerry şi Nokia, dar în care Apple venea puternic din spate, apariţia sistemului de operare deschis, ulterior cumpărat de Google, a însemnat o oportunitate pentru producătorii mai mici, în momentul de faţă existând numeroase smartphone-uri şi firme care le produc.

image

Samsung Galaxy S - 2010

A fost anunţat în martie 2010 şi a însemnat deschiderea drumului Samsung către rolul de cel mai important producător de telefoane mobile din lume. Ei au reuşit, astăzi, în 2013 să devină principalii inovatori şi să treacă peste imaginea iniţială de producător care copiază produsele Apple. Samsung Galaxy S4, lansat acum câteva săptămâni, este o dovadă vie că seria Galaxy va rămâne în istorie.

image
Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite