Când se lansează LG G3: sud-coreenii sunt pe locul 3 în lume înaintea celui mai aşteptat eveniment din 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când se lansează LG G3, în seara aceasta, compania vine drept ocupanta locului 3 în topul mondial al producătorilor. Telefonul său vedetă va avea un ecran cu cea mai mare rezoluţie din lume şi o cameră foto cu atuuri interesante.

În primele trei luni ale acestui an, LG a reuşit să ajungă pe locul 3 la nivel mondial în topul producătorilor. Primul loc revine Samsung, urmat de Apple. Vestea vine cu o zi înainte ca LG G3 să fie prezentat oficial şi toate aceste informaţii dezvăluite neoficial până acum să fie confirmate. În primul trimestru al anului 2014, LG a reuşit să vândă de circa 3,18 miliarde de dolari, informează GSMArena.

Şi dacă nu se vorbea destul despre LG G3, apar noi informaţii despre acesta pe un site din Olanda, preluate de GSMArena, care prezintă specificaţiile şi imagini cu produsul. Tot ceea ce se ştia până acum rămâne valabil. E vorba de primul telefon din lume cu ecran QHD, adică cea mai mare rezoluţie de pe astfel de dispozitive, pe o diagonală de 5,5 inci. Camera foto de 13 megapixeli va avea stabilizare optică a imaginii şi înregistrează 4K, iar autofocalizarea se face printr-un senzor special care foloseşte o undă laser.

Procesorul este un Qualcomm cu patru nuclee, fiecare la 2,5GHz,. o memorie RAM de 3GB şi o baterie de 3.000 mAh. Telefonul va oferi suport pentru carduri microSD de până la 128GB. Ca design, LG G3 este similar modelului de anul trecut cu butoane poziţionate pe spate, dar aduse la nivelul carcasei, şi cu un alt finisaj al capacului. Acum nu mai e lucios. Bliţul camerei foto este compus din două LED-uri pentru un balans de alb corect, atunci când e folosit.

Cum se compară LG G3 cu Galaxy S5, HTC One (M8) sau iPhone 5s? În primul rând, are cel mai mare ecran dintre toate, atât prin diagonală, cât şi prin rezoluţie, dacă rămâne la 3GB de memorie RAM, va câştiga şi la acest capitol, iar sistemul de autofocalizare al camerei se anunţă a fi cel mai bun. Galaxy S5 are mai mulţi megapixeli pentru camera foto, dar acest aspect nu e câtuşi de puţin important pentru calitatea imaginilor. LG G3, alături de Galaxy S5 şi iPhone 5s, pierd în faţa HTC One (M8) în ceea ce priveşte construcţia şi calitatea sunetului. E greu de egalat, darămite de depăşit, calitatea difuzoarelor BoomSound. În rest, rămâne de văzut după ce LG G3 va fi lansat oficial şi testat.

[<a href="//storify.com/razvanbaltaretu/mai-multe-informa-ii-despre-lg-g3" target="_blank">View the story "Mai multe informaţii despre LG G3" on Storify</a>]

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite