Cea mai populară aplicaţie a BlackBerry creează deja cozi. În doar 8 ore, câteva milioane de utilizatori au trecut la BBM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BlackBerry Messenger este gata de lupta cu WhatsApp. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul
BlackBerry Messenger este gata de lupta cu WhatsApp. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

BlackBerry revine cu aplicaţia Messenger pentru Android şi iOS, iar de data asta chiar s-ar putea să rămână în magazine mai mult de câteva zile. La coadă la BBM deja stau câteva milioane de oameni.

Ieri, pe seară, BlackBerry a dat drumul în App Store şi Google Play Store aplicaţiei BlackBerry Messenger, pe scurt BBM, cea mai populară aplicaţie a sa. Asta după ce în urmă cu câteva săptămâni aplicaţia a ajuns pe aceste platforme, dar compania a decis să o retragă. În aproximativ 8 ore, circa 5 milioane de oameni s-au pus în aşteptare la BBM, se arată pe contul de Twitter. Asta înseamnă că 5 milioane de oameni au descărcat şi instalat aplicaţia deja.

BlackBerry s-a găsit cu cozi la uşa aplicaţiei sale după ce a decis că nu e în regulă să-i lase pe toţi utilizatorii să acceseze platforma, ci în etape. Îţi introduci adresa de mail şi eşti contactat la momentul la care porţile BBM-ului s-au deschis. Înainte de lansare, BlackBerry a spus că 6 milioane de oameni s-au preînscris pentru BBM pe site-ul oficial.

La prima lansare, versiunea de iOS a ajuns în App Store, dar cea de Android s-a pierdut pe Internet şi circa un milion de utilizatori au folosit fără aprobarea BlackBerry. Atunci a decis compania să se retragă puţin, să retragă şi aplicaţia din App Store şi să revină acum.

Înainte de BlackBerry 10, şi înainte de schimbarea conducerii, James Balsillie, codirector al BlackBerry, plănuia să ducă BBM acolo unde doar SMS-ul era. Voia să îl facă aplicaţie pentru platformele concurente şi împreună cu operatorii să-l împingă spre succes. În tot acest joc, RIM (pe atunci încă se numea „Research In Motion“) urma să reducă tarifele şi operatorii trebuiau să se asigure de promovare. Acel plan a fost abandonat între timp.

Hai să discutăm şi pe Facebook la „Tech Adevărul“

Află mai multe despre BBM:

BBM-urile, în curând pe iPhone. Aplicaţia există, dar aşteaptă aprobare

BlackBerry Messenger, oficial pe Android şi pe iOS. Ar putea convinge pe cineva să renunţe la WhatsApp sau WeChat?

Cum a vrut BlackBerry să înlocuiască SMS-ul şi să ofere în schimb cel mai popular serviciu al său

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite