Apple nu mai are încredere în propriile forţe. Decizia luată de compania americană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Cnet.com
Foto: Cnet.com

Decizia Apple de a lansa nu unul, ci două noi modele de iPhone nu s-a dovedit prea inspirată. Predicţiile specialiştilor sunt departe de optimismul exagerat al şefilor care conduc gigantul din Cupertino.

Operatorii de telefonie din Statele Unite ale Americii au raportat la unison vânzări extrem de slabe ale terminalelor iPhone 8 şi iPhone 8 Plus. Motivele pentru care se întâmplă acest lucru sunt destul de clare, în sensul că toată lumea fie aşteaptă iPhone X, fie nu consideră necesar şi relevant din punct de vedere al costului aceste două terminale intermediare.

Conform unui raport financiar citat de Reuters, producţia de iPhone 8 şi iPhone 8 Plus se va înjumătăţi în lunile noiembrie şi decembrie, la cererea companiei. De asemenea, nici preţul acţiunilor Apple pe bursă nu au scăpat de aceste evenimente mai puţin fericite. Acestea au scăzut, ca evaluare, cu 1,5 procente.

Din fericire, însă, aceste lucruri nu ar trebui să afecteze prea tare compania americană, în ceea ce priveşte parcursul pe termen lung. Pe 3 noiembrie se lansează iPhone X, iar vânzările noului flagship sunt aşteptate să doboare câteva recorduri importante pentru compania localizată în Cupertino, California.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite