Apple iPhone 3GS, de vineri în magazinele Orange

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Operatorul de telefonie mobilă Orange va comercializa, începând de vineri, în România, cel mai nou şi rapid iPhone. Pe piaţa autohtonă, noua versiune 3GS, va avea preţuri cuprinse între  199 euro şi 519 euro.

Cei de la Apple spun că iPhone 3GS este aproape de două ori mai rapid decât varianta anterioară 3G, dispunând de conectivitate HSDPA la viteze de până la 7,2 Mbps, astfel că experienţa de navigare pe internet este mult îmbunătăţită.

 În plus, capacitatea de stocare şi autonomia bateriei sunt mai mari, oferind utilizatorilor iPhone 3GS mai mult spaţiu de stocare şi mai mult timp pentru a asculta muzică şi pentru a viziona videoclipurile preferate sau pentru a descărca aplicaţii multimedia din App Store.

Camera foto a fost îmbunătăţită şi ea, de la 2 la 3 megapixeli, iar de data aceasta beneficiază de autofocus şi macro, fiind incluse şi funcţii de editare foto şi upload direct de pe internet sau prin MMS. iPhone 3GS vine echipat cu noua variantă de software OS 3.0, care adaugă noi funcţii şi servicii (mesaje multimedia, funcţiile Copy, Cut şi Paste. Capacitatea memoriei integrate este de 16 GB şi există modele de 32 GB.

Abonamentele pentru iPhone 3GS sunt în valoare de 19 euro, 39 euro, respectiv 59 euro pe lună, cu TVA inclus. În funcţie de tipul de abonament, perioada contractuală şi modelul ales, preţul noului iPhone 3GS variază între 199 euro şi 519 euro.

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite