Apple şi Foxconn, acuzate de încălcarea codului muncii în China

Apple şi Foxconn, acuzate de încălcarea codului muncii în China

Cu numai o zi înainte de lansarea noului iPhone, un raport publicat de o organizaţie de protecţie a muncii din China acuză Apple şi Foxconn de multiple încălcări ale codului muncii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Raportul China Labor Watch arată că, în cadrul unei investigaţii sub acoperire, organizaţia a descoperit că, în luna august, aproximativ 50% din muncitorii angajaţi în fabricile în care erau produse telefoanele Apple erau parte temporară a staff-ului. Legea din China specifică faptul că numărul acestora nu trebuie să depăşească 10 procente.

În plus, cei de la CLW indică şi că unii dintre aceşti muncitori nu ar fi primit bonusurile promise, iar studenţii care lucrau, ca parte dintr-un program de internship, au realizat ore suplimentare, deşi regulile interzic acest lucru.

Muncitorii depăşeau norma de ore suplimentare de 36 de ore pe lună, unii dintre ei ajungând chiar la 100 de ore suplimentare lunar. Acelaşi raport notează că iPhone XS este un smartphone mai complex din punct de vedere al producţiei decât iPhone X, versiunea lansată în urmă cu un an.

Într-un comunicat trimis celor de la CNET, Apple a recunoscut că procentajul de lucrători temporari a depăşit limita legală, spunând că va lucru cu Foxconn pentru a ”rezolva imediat problema”. Toate celelalte acuzaţii au fost însă negate de compania din Cupertino.

”Am confirmat că toţi angajaţii au fost compensaţi corespunzător, incluzând aici orice bonusuri şi ore suplimentare, toată munca suplimentară a fost voluntară şi nu a existat vreo dovadă de muncă forţată” menţionează un purtător de cuvânt al Apple.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: