APLICAŢIA ZILEI Google Maps pentru iOS – aşteptarea a meritat, iar cei cu iPhone nu se vor mai rătăci

APLICAŢIA ZILEI Google Maps pentru iOS – aşteptarea a
meritat, iar cei cu iPhone nu se vor mai rătăci

Apple Maps a fost ironizată până acum de multe ori de către clienţi

Google a fost lovit de Apple în momentul lansării noului sistem de operare iOS 6, odată cu renunţarea la aplicaţia standard de hărţi. Astfel, Google s-a văzut exclus din ecosistemul Apple, care a lansat serviciul propriu, unul destul de controversat şi contestat. Acum este însă timpul ca Google să-şi ia revanşa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Google a lansat aplicaţia Maps pentru iOS, una asupra căreia nu avem îndoieli că poate să funcţioneze bine, deoarece platforma tehnică a gigantului online este cea mai bună din lume la nivelul hărţilor mobile.

Google Maps for iOS vine cu o setare din ce în ce mai foloseşte: bara de opţiune poate fi trasă cu degetul din colţul ecranului, cu o mişcare naturală. Aceasta a fost anunţată şi ca una dintre opţiunile cele mai interesante de pe noul sistem de operare BlackBerry 10, deci este posibil ca Research in Motion să fi ajuns din nou prea târziu la bal.

Google Maps are tot ce trebuie: Trafic în timp real, Transport public (nu funcţionează în toate oraşele, iar în România a fost lansat prima oară doar la Braşov), imagini cartografice sau prin Satelit.

Evident, programul poate fi sincronizat cu un cont de Google, omniprezenţa gigantului online făcându-ne viaţa mai uşoară, dar nici datele noastre nu sunt lăsate în pace. Ne putem seta adresa de acasă şi de la serviciu, pentru a putea găsi mai uşor direcţii. De asemenea, avem un istoric al hărţilor şi drumurilor pe care le-am căutat ori pe iPhone, ori pe oricare alt dispozitiv sincronizat cu Google Maps şi contul nostru.

Cea mai bună experienţă pentru hărţi mobile

Pentru a trimite feedback în cazul în care avem nemulţumiri, trebuie doar să scuturăm dispozitivul.

Să ne întoarcem la hărţi. Aplicaţia arată mai bine decât cea anterioară, iar imaginile din satelit sunt destul de detaliate, evident mult peste Apple Maps. Dar să nu facem greşeala de a le compara pentru că serviciul de hărţi al Apple este la început şi are posibilităţi de a se dezvolta.

Navigaţia poate fi previzualizată, primim informaţii în timp real despre trafic, hărţile sunt multidimensionale, iar unghiul de vizualizare poate fi schimbat, prin întoarcerea hărţii sau un dublu tap pe icoana din stânga jos.

Fără îndoială că Google, folosind experienţa de până acum, a creat cea mai bună aplicaţie de hărţi. Da, mai există Waze, alternativă oferită chiar de firma din Cupertino, dar Google Maps pare că nu are concurent momentan.

Minusuri şi disponibilitate

Minusuri?  Nu pot fi descărcate hărţile pentru navigare offline, nu există hărţile pentru interior, disponibile şi în versiunea de browser, şi nu există integrare cu Siri, asistentul din iOS. „Dacă îi spui iPhone-ului tău «ghidează-mă spre aeroport», Apple Maps va fi lansată automat şi îţi va indica traseul.“

Şah la Apple.

Aplicaţia poate fi descărcată pe iTunes. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările