Şi lumea nu a mai fost la fel: Android a împlinit cinci ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sistemul de operare Android a împlinit cinci ani în această dimineaţă, iar lumea pare că este la picioarele acestui soft construit de Google. Aproape 80% din telefoanele mobile inteligente vândute în ultimul an rulează Android, dar fragmentarea rămâne o problemă.

Des Smith de la operatorul T-Mobile şi-a amintit acel moment într-o postare de pe Google+. Acum cinci ani, în SUA, a fost lansat T Mobile G1, primul telefon mobil cu Android, care avea şi ecran tactil, dar şi tastatură fizică. De altfel, primele generaţii de Android nu aveau tastatură pe ecran.

"Am lucrat multe luni cu o echipă din clădirea 44 din Mountain View, California. Am avut vreo nouă versiuni diferite ale ecranului de start şi nu eram sigur nici la ultimul. Ţin minte vinerile noastre când stăteam că programatorii şi mâncam sau ne jucam pe jocuri Arcade", îşi aminteşte Smith.

Aşa a fost atunci, când lumea Android a pornit cu acel telefon care nu a făcut foarte multă carieră. Versiunea iniţială avea bara de notificări care putea fi trasă în jos pentru a vedea ultimele mesaje, widget-uri pe ecranul de start, integrare cu Gmail şi Android Market.

Au trecut anii şi telefoanele s-au schimbat, iar Android a trecut peste multe generaţii.

Android 1.1. a adus update-uri care nu necesitau intervenţia utilizatorului, dar nu a schimbat mare lucru.

Android 1.5 Cupcake a pornit seria deserturilor Google. Toate sistemele de operare au fost numite de atunci după un desert. Cupcake a venit cu o tastatură pe ecran şi aşa a apărut primul telefon integral touchscreen de pe piaţă, care rula Android: HTC Magic.

Android 1.6 Donut a marcat extinderea pe mai multe dimensiuni de ecran. Sistemul de operare era compatibil cu diverse rezoluţii, ceea ce a putut marca extinderea disponibilităţii gadgeturilor.

Android 2 Eclair a fost prezentat în noiembrie 2009. A fost oferit iniţial exclusiv pentru Motorola Droid şi susţinea rezoluţii mari pentru acele vremuri, cum ar fi 854x480 de pixeli. De asemenea, mai multe conturi Google puteau fi adăugate, dar şi suport pentru conturile Exchange, ceea ce a dus Android-ul şi în zona business. Google Maps Navigation a fost introdus în această variantă, iar epoca navigaţiei doar cu telefonul a început.

Android 2.1, deşi nu a avut mari schimbări, trebuie menţionat pentru că, în parteneriat cu HTC, Google a deschis seria dispozitivelor Nexus, care prezintă telefonul ideal în concepţia gigantului online.

Android 2.2 Froyo a fost lansat în 2010 şi a marcat o mică schimbare a designului, cinci ecrane de pornire au fost adăugate, dar nici partea tehnică nu a fost uitată. Telefonul se putea transformă în router, cu ajutorul funcţiei de tethering.

Android 2.3 Gingerbread rămâne şi astăzi unul dintre cele mai folosite sisteme de operare, chiar dacă este învechit, deoarece multe telefoane ieftine l-au folosit până anul trecut. Sistemului i-a fost adăugată o tastatură mai bună, o aplicaţie în meniu pentru controlul consumului de energie şi suport pentru camerele frontale.

Android 3 Honeycomb a fost o ciudăţenie, lansată odată cu Motorola Xoom. Era un sistem de operare pentru tablete, dar este important pentru că a deschis schimbările care au putut fi văzute pe Ice Cream Sandwich - absenţa butoanelor fizice, multitasking şi un design mai modern.

Android 4 Ice Cream Sandwich a fost un sistem de operare modern - schimbare de design, Android Beam (suport pentru NFC şi Google Wallet), deblocare cu chipul, analiza consumului de date mobile şi noi aplicaţii de calendar şi mail.

Android 4.1 Jelly Bean (a ajuns la varianta 4.3) este sistemul din momentul de faţă. După el urmează primul sistem de operare lansat în parteneriat cu un producător de dulciuri: Nestle. Android 4.4 Kit Kat nu va fi o revoluţie, ci va marca, aşa cum au fost toate sistemele de operare Android de până acum, un pas mic spre o schimbare permanentă care afectează aproape toată lumea.

Datorită prezenţei unor producători regionalei care comercializează smartphone-uri cu Android la preţuri mici, Android dotează 79,6% din telefoanele inteligente vândute în ultimul an. Google a decis să lase sistemul de operare liber. El poate fi modificat, poate fi pus pe orice telefon şi nu este nevoie de aprobare, cum este cazul Windows Phone. E o filosofie diferită de Apple, dar care a adus şi probleme: update-ul la noile versiuni este greoi, iar multă lume rămâne la Gingerbread, de exemplu.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite