Articol publicitar

5G în Europa - cum trebuie abordată integrarea acestei tehnologii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
tehnologie comunicatii 5G

Europa este în pragul integrării celei mai importante tehnologii din ultimii ani: conectivitatea 5G. Aşadar, fireşte, ne întrebăm cum trebuie să abordăm acest aspect?

În Uniunea Europeană, importanţa conectivităţii 5G este aproape de nedisputat. Majoritatea ţărilor mari, vestice, au reţele vechi, stabilite în urmă cu mulţi ani, care nu fac faţă şi nu oferă performanţa cerută de utilizatori şi atât de necesară în această perioadă.

Ştim foarte bine că această tehnologie va sta la baza unor noi tehnologii, a îmbunătăţirii celor existente şi va servi drept punct de plecare pentru a evalua capacitatea tehnologică a unei ţări în viitorul apropiat. Ne putem întreba însă, cum ar trebui abordată implementarea acestei tehnologii, pentru a asigura siguranţa tuturor? Astfel, putem stabili o listă de idei pentru ca abordarea reţelelor 5G să fie una cât mai corectă, echidistantă şi deschisă.

Echilibru între securitate şi impactul economic

Măsurile tehnice ar trebui să asigure un echilibru între securitatea ţărilor europene şi impactul economic. Niciunul dintre aceşti factori nu trebuie tratat cu superificialitate, şi niciunul dintre aceste aspecte nu poate prima faţă de celălalt.

Eforturile UE ar trebui susţinute pentru introducerea standardelor unitare de evaluare şi certificare pentru securitatea 5G. Acestea vor putea consolida rolul UE şi vor asigura un control transparent de către autorităţile naţionale, pentru a linişti orice grijă privind securitatea reţelei.

Alegerea furnizorilor 5G trebuie să rămână la latitudinea operatorilor, cu cât mai puţine restricţii din partea autorităţilor. Orice intervenţie a celor din urmă ar putea amâna şi dăuna procesului de realizare a reţelelor 5G.

Evaluarea furnizorilor trebuie să se bazeze pe argumente obiective şi să respecte principiile coerente, pentru a garanta un mediu de afaceri echitabil. Practic, orice acuzaţie trebuie dovedită, în mod clar şi fără loc de îndoială. Respingerea unor furnizori din motive subiective sau care satisfac interesele altor persoane nu ar trebui să fie acceptată.

Politica de încredere zero

Toţi furnizorii de servicii şi echipamente 5G depind de un lanţ de aprovizionare global, astfel încât riscurile trebuie gestionate printr-o politică de încredere zero, care impune tuturor actorilor să se verifice reciproc. Ce înseamnă mai exact această politică de încredere zero?

Ei bine, aceasta este un model de securitate IT care necesită o verificare strictă a identităţii pentru fiecare persoană şi dispozitiv care încearcă să acceseze resurse dintr-o reţea privată, indiferent dacă se află în interiorul sau în afara perimetrului reţelei. Astfel, orice atac sau orice activitate care poate dăuna structurii şi integrităţii reţelei poate fi reperat şi oprit rapid.

Măsurile strategice pe care Europa le va lua pentru a asigura securitatea şi integritatea reţelelor sale 5G sunt esenţiale. Abordarea trebuie să fie una corectă, deschisă şi nediscriminatorie, pentru a găsi acel echilibru între securitate şi impact economic, mai sus menţionat. Perioada următoare poate fi definitorie pentru bătrânul continent şi capacitatea sa de a ţine pasul cu restul lumii.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite