Vrei să faci o faptă bună, dar rişti să fii spionat. De ce nu e bine să le spui celor de la Microsoft când Windows dă erori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
windows blue

Cu toţii ne-am izbit de dilema „a trimite sau a nu trimite raportul“ când sistemul de operare ne face probleme. S-ar părea că e mai bine să nu o facem.

Potrivit ultimelor dezvăluiri legate de agenţia de securitate NSA şi metodele de spionaj cibernetic folosite de aceasta, s-ar părea că atunci când acceptăm să le spunem celor de la Microsoft că un anumit program a întâmpinat o eroare şi a trebuit să se închidă le facem munca mai uşoară spionilor.

Cei de la Der Spiegel vorbesc despre această tactică folosită de unitatea specială TAO pentru a obţine acces rapid în computerul unei ţinte. 

Când cei de la NSA obţin un astfel de raport de la utilizatori, se pot folosi de date pentru a descoperi vulnerabilităţile sistemului acestuia. 

Asta le facilitează accesul printre datele personale.

O imagine care a circulat printre angajaţi arată cam cât de uşor era întreg procesul pentru spionii NSA.

image
image

„Această informaţie ar putea fi interceptată de un sistem SIGINT străin pentru a strânge informaţii detaliate şi pentru a vă exploata mai bine sistemul“, se arată pe imaginea celor de la NSA.

Precum alte companii din industria tehnologiei, Microsoft s-a aflat într-o poziţie neplăcută de când Edward Snowden a început să facă cunoscute practicile neortodoxe prin care agenţia de securitate îi urmărea pe oameni.

Într-o serie de dezvăluiri, publicate de cotidianul The Guardian, în luna iulie, se arăta că firma din Redwood ar fi pus la dispoziţia guvernului mesaje criptate şi informaţii ale clienţilor.

În ultimele luni, Microsoft a încercat să îşi spele imaginea luptând împotriva încercărilor agenţiilor de securitate americane de a pune mâna pe datele personale ale clienţilor săi.

Haide să discutăm pe Facebook la „Tech Adevărul“

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite