Viralele săptămânii: Yasha Swag, rapperul fără talent şi „Cât de reală este regula de cinci secunde?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Yasha Swag, viralul săptămânii pe YouTube FOTO YouTube
Yasha Swag, viralul săptămânii pe YouTube FOTO YouTube

În fiecare lună, utilizatorii YouTube văd 4 miliarde de ore de videoclipuri. Astfel, în fiecare săptămână filmuleţele, unele mai interesante, altele mai amuzante, devin virale şi sunt vizualizate de milioane de utilizatori. Care au fost cele mai populare videoclipuri de pe YouTube săptămâna aceasta?

„Adevărul“ vă propune o rubrică săptămânală pentru descoperirea viralelor de pe internet. Multe dintre ele nu au fost văzute de nimeni, unele au circulat doar într-o anumită zonă, dar cu toate acestea milioane de oameni le văd. 

Iată topul de săptămâna aceasta: 

5. Jimmy Fallon, Mariah Carey & The Roots

Trioul format din formaţie, cântăreaţă şi realizatorul de emisiuni a cântat înainte de emisiunea lui Fallon melodia „All I Want For Christmas is You“. În doar patru zile melodia a strâns 4,1 milioane de vizualizări. 

4. Is the 5-Second Rule True?

Unul dintre misterele ştiinţei este dacă regula de cinci secunde, adică acel timp după care bacteriile se aşază pe ceva scăpat pe jos, este adevărată. 

Utilizatorul Vsauce are mai multe filmuleţe explicative, în care încearcă să traducă în limbaj normal, legende privind unele dintre misterele ştiinţei. Astfel, în videoclipul urmărit de 4,2 milioane de oameni, Vsauce sau Michael Stevens,, explică faptul că regula de cinci secunde este ... Vă vom lăsa pe voi să descoperiţi dacă este adevărată sau nu. 

3. Pop Danthology 2012 - Mashup of 50+ Songs

Melodia realizată de Daniel Kim este practic o îmbinare a 55 de cântece populare într-o singură melodie cu sens. Cum ar spune adversarii libertăţii de a remixa melodii, videoclipul este visul urât al avocaţilor drepturilor de autor. 

Cu toate acestea, timp de opt minute nu se simte faptul că avem de-a face cu 55 de melodii diferite, iar realizarea finală este cel puţin interesantă, dacă nu excepţională. 

Videoclipul a fost văzut de 5,1 milioane de utilizatori. 

2. Extremely Scary Corpse Elevator Prank in Brazil 

De la realizatorii farsei cu fantoma din lift, iată că vine încă un videoclip, de data aceasta avem parte de un videoclip cu un coşciug şi o persoană aparent moartă. 

Farsa a strâns aproape 8 milioane de vizitatori şi a fost apreciată de 23.700 de persoane. Cu toate acestea, cei care au fost în lift probabil nu au apreciat-o deloc. 

1.  Yasha Swag - Pickles

Cel mai popular video de săptămâna aceasta are 9,5 milioane de vizualizări şi este cel puţin ... ciudat. 

Vine de la cel mai dubios rapper, un tânăr irlandez, fără prea mult talent şi care a avut încă un video în luna martie care a provocat reacţii şi a făcut 4,5 milioane de afişări pe YouTube într-o săptămână. 

Tânărul este un motor de virale prin stupiditatea cântecelor sale. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite