VIDEO Browserul Chrome transformă orice site într-un labirint prin care navighezi cu smartphone-ul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jucătorii pot ghida biluţa prin labirint cu ajutorul smartphone-urilor FOTO Captură video „Adevărul“
Jucătorii pot ghida biluţa prin labirint cu ajutorul smartphone-urilor FOTO Captură video „Adevărul“

Cei de la Google au lansat un nou experiment bazat pe popularul browser Chrome. Jocul World Wide Maze transformă site-urile în labirinturi iar utilizatorii trebuie să ghideze o bilă spre „ieşire“, cu ajutorul telefonului mobil, potrivit The Verge.

Proiectul World Wide Maze „dezmembrează“ elementele vizuale ale unui site şi le aşează sub forma unui traseu cu obstacolele.

Utilizatorii de smartphone-uri trebuie să ghideze bila prin acest labirint, folosindu-se de senzorii telefoanelor inteligente.

Browserul Chrome de pe un computer se sincronizează automat cu cel de pe telefoanele mobile, permiţându-le amatorilor de jocuri să se bucure de un ecran mai mare.

Jocul oferă şi o serie de „bijuterii“ care pot fi colectate dar şi o tabelă cu punctaje, pentru cei care competiţia înseamnă totul. Google Chrome Experiments este o colecţie de proiecte publice menite să arate ce se poate face pe Internet. Câteodată, cei de la Google se implică şi ei în câte un proiect.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite