Cel mai activ grup de hackeri al momentului, Syrian Electronic Army, a "închis" NY Times şi Huffington Post

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Syrian Electr
Syrian Electr

Două dintre cele mai importante site-uri de ştiri din lume, NY Times şi Huffington Post, au fost afectate noaptea trecută de un atac cibernetic venit din partea grupului "Syirian Electronic Army", care îl susţine pe preşedintele ţării, Bashar al-Assad.

Potrivit Quartz, grupul a anunţat atacul pe contul oficial de Twitter, dar de data aceasta se pare că nu a fost ceva complex, ci pur şi simplu o "rafală" simplă, prin care nytimes.com a fost inaccesibil vreme de câteva zeci de minute. În trecut, grupul de hackeri care a devenit destul de cunoscut în ultima vreme a atacat şi "The Guardian", iar de acolo a reuşit să obţină şi parolele utilizatorilor, ceea ce putea duce la saturarea site-ului cu opinii şi comentarii pro-Assad, un trolling terorist practic.

NY Times a anunţat că site-ul a fost atacat doar la nivelul numelui de domeniu. Atacul a afectat în anumite zine inclusiv Twitter şi Huffington Post. Atacul a fost dat la Melbourne IT, compania care se ocupă de înregistrarea acestor domenii şi care le are sub administrare. Practic, registrarul Melbourne IT are grijă ca numele de domeniu nytimes.com, huffingtonpost.com şi twitter.com să fie asociate mereu cu adresele IP corecte şi să redirecţionezte bine. Site-urile funcţionau aşadar, dacă ar fi fost accesate după adresa de IP. De exemplu, nytimes.com "ascunde" cifrele 170.149.168.130.

Cine este "armata electronică siriană"?

Site-ul acestora a fost lansat în mai 2011 şi susţinea că nu sunt aliaţii guvernului. În schimb, spuneau că sunt tineri patrioţi, care-şi folosesc cunoştinţele pentru a ataca inamicii sirienilor şi pe cei care scriu ştiri false despre războiul civil.

În iunie 2011, Bashar al-Assad a ţinut un discurs în care a lăudat SEA. Gruparea este responsabilă pentru atacuri reuşite asupra BBC News, Associated Press, Al Jazeera, Financial Times, The Daily Telegraph, The Washington Post, Al-Arabia TV şi Viber.

Au lansat şi atacuri spam asupra paginilor lui Barack Obama şi Nicolas Sarkozy, iar când au spart contul de Twitter al Associated Press au scris un tweet în care susţineau că o bombă a explodat la Casa Albă.
 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite