România şi Canada vor găzdui centre ESET importante în lupta cu hackerii

România şi Canada vor găzdui centre ESET importante în lupta cu hackerii

ESET a ales şi România drept ţară în care să întreţină şi dezvolte produsele sale.

ESET anunţă o extindere a reţelei de centre de cercetare şi dezvoltare. Unul dintre birouri va fi în România, la Iaşi. Acesta e primul deschis la nivel local.

Oraşele Iaşi din România şi Montreal din Canada vor găzdui două noi birouri de cercetare şi dezvoltare, aparţinând liderului în securitatea cibernetică, ESET. Înainte de acestea, în 2016, compania a deschis birouri în Marea Britanie şi Germania.

Conform companiei, investiţia în capacitatea de cercetare îi va permite să sprijine noile servicii, cum ar fi Threat Intelligence. Pe de altă parte, va putea îmbunătăţi capacitatea de reacţie în faţa unor ameninţări informatice sofisticate. Are, în prezent, peste 1.300 de profesionişti din întreaga lume.

Centrul din Iaşi va fi dedicat dezvoltării tehnologiilor de bază şi back-end. Echipele pe care compania le va asambla vor fi esponsabile cu mentenanţa produselor şi a tehnologiilor existente, precum şi cu dezvoltarea unora noi. Astfel, România e pe o listă cu ţări ca Slovacia, de unde e ESET, Argentina, Singapore, Brazilia sau Australia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: