Procesoarele AMD EPYC echipează din ce în ce mai multe supercomputere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

AMD a anunţat mai multe reuşite pe segmentul de high performance computing (HPC) pentru procesoarele AMD EPYC, incluzând vestea că atât cel mai rapid supercomputer din lume, cât şi patru din primele 50 cele mai performante sisteme de calcul din lume sunt de acum dotate cu soluţii de procesare AMD

De la echiparea celor mai rapide supercomputere exascale din lume, Frontier şi El Capitan, la sprijinirea volumelor de muncă în cloud şi la progresul în cercetarea în domeniul sănătăţii, numărul mare de nuclee şi lăţimea de bandă de memorie extinsă a procesoarelor AMD EPYC contribuie la satisfacerea cererii în creştere a furnizorilor HPC pentru îmbunătăţirea performanţei, scalabilităţii, eficienţei şi a costului total.

Patru supercomputere echipate cu AMD EPYC se regăsesc astăzi printre cele mai puternice 50 de sisteme de calcul din lume, ceea ce înseamnă că procesoarele mai sus menţionate echipează acum 10 supercomputere din TOP500 mondial:

  • Selene (nr. 7) este un sistem echipat cu AMD EPYC 7742, dezvoltat pe o platformă SuperPOD DGX A100 de la Nvidia,
  • Belenos (nr. 30) este unul dintre cele două supercomputere BullSequana XH2000 din cadrul Meteo-France, serviciul naţional de meteorologie francez, echipat cu două procesoare AMD EPYC de generaţie a doua,
  • Joliot-Curie (nr. 34), a avansat în top datorită procesoarelor AMD EPYC de generaţie a doua care echipează sistemul BullSequana XH2000 din cadrul GENCI, organizaţia naţională franceză de high-performance computing,
  • Mahti (Nr. 48), un supercomputer BullSequana XH2000 echipat cu AMD EPYC de generaţie a doua, care activează în cadrul Centrului Finlandez pentru Ştiinţa Tehnologiei Informaţiei.

Supercomputerele ajută la cercetarea ştiinţifică

Două universităţi au anunţat că vor dispune de noi sisteme de supercomputing pentru cercetare, echipate cu procesoare AMD EPYC, pe platforma serverelor Dell EMC PowerEdge.

Universitatea Indiana va implementa Jetstream 2, un sistem de calcul de tip cloud, care dispune de o putere de calcul de 8 petaflopi, echipat cu viitoarele procesoare AMD EPYC de generaţie a treia. Acest sistem va fi utilizat de cercetători într-o varietate de domenii precum Inteligenţa Artificială, ştiinţe sociale şi cercetare COVID-19. Procesoarele AMD EPYC alimentează deja Big Red 200 în campusul Universităţii Indiana.

Universitatea Purdue va implementa Anvil, un supercomputer alimentat de procesoare AMD EPYC de generaţie viitoare, care va oferi o capacitate avansată de calcul pentru a sprijini o gamă largă de domenii de cercetare. AMD EPYC va echipa, de asemenea, cel mai recent cluster comunitar Purdue „Bell”, programat pentru implementare la începutul acestei toamne.

În plus, CERN, cel mai mare laborator de fizică a particulelor din lume, a optat recent pentru procesoarele AMD EPYC de generaţie a doua pentru a echipa serverele Gigabyte, şi pentru a putea studia rapid cantităţile masive de date care au rezultat din ultimul experiment al Large Hadron Collider (LHC) în care acceleratorul a detectat rapid particulele subatomice cunoscute sub numele de „beauty quark”.

Parteneriatele cu furnizorii de soluţii cloud

Pe măsură ce industria HPC evoluează pentru a sprijini noile cerinţe privind volumul de muncă, parteneriatele celor de la AMD cu furnizorii de soluţii cloud continuă să apară. Amazon Web Services, Google Cloud şi Oracle Cloud se numără deja printre aceştia, alături de Microsoft Azure.

Împreună, AMD şi Microsoft Azure vor susţine sarcini de lucru HPC real-world, cum ar fi CFD, analiza explicită a elementelor finite, procesarea seismică, afişarea şi simularea fenomenelor meteo.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite