Primul videoclip de pe Youtube se viralizează din nou, la 10 ani după ce a fost publicat

Primul videoclip de pe Youtube se
viralizează din nou, la 10 ani după ce a fost publicat

În videoclip este Jawed, unul din fondatorii Youtube

Ziua de 23 aprilie a marcat aniversarea de 10 ani a primului videoclip încărcat pe platforma Youtube, numit „Me at the zoo”, în traducere „Eu la grădina zoologică”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Me at the zoo”, începutul platformei Youtube

Videoclipul a fost postat în anul 2005, de Jawed Karim, care a fondat compania împreună cu Steve Chen şi Chad Hurley. Acesta este filmat la Grădina Zoologică din San Diego, unde Jawed vorbeşte despre elefanţii din spatele lui şi despre trompele lor „foarte, foarte lungi”.

Deşi are numai 18 secunde, iar conţinutul nu este deloc complex, videoclipul marchează începutul platformei Youtube, dar şi ideea de la care aceasta a plecat: un loc unde oricine poate încărca videoclipuri despre orice.10 ani mai târziu, videoclipul se viralizează din nou, ajungând la 20 de milioane de vizualizări.

300 de ore de filmare video încărcate pe minut

Totuşi, chiar dacă acesta nu este cel mai popular videoclip de pe Youtube, fiind depăşit de Gangnam Style, care are peste 2 miliarde de vizualizări, a reuşit să le aducă fondatorilor câştiguri uriaşe.

În prezent, aproximativ 300 de ore de filmare video sunt încărcate pe Youtube la fiecare minut. Platforma are peste 1 miliard de utilizatori, iar numarul orelor video vizualizate pe lună cresc cu 50 la sută în fiecare an.

Youtube a fost cumpărat de Google în anul 2006, iar, la acel moment, aceasta reprezenta a doua cea mai importantă achiziţie a companiei.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările