Premieră în România. Primul restaurant care acceptă plata în moneda virtuală bitcoin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moneda virtuală bitcoin a devenit foarte populară în ultimele câteva luni. Drept urmare, din ce în ce mai multe companii acceptă plata prin acest sistem. Printre acestea se află şi restaurantul La Conu Iancu, prima afacere din România care a adoptat plata prin Bitcoin.

Fondatorul restaurantului a fost extrem de impresionat de caracteristicile unice şi de răspândirea globală ale monedei Bitcoin.  După ce a studiat acest trend, a decis să implementeze această metodă de plată, ţinând cont de faptul că din ce în ce mai mulţi oameni folosesc Bitcoin ca metodă de plată în fiecare zi pentru a cumpăra produsele sau serviciile de care au nevoie, se arată într-un comunicat remis „Adevărul“.

De asemenea, restaurantul La Conu Iancu va organiza, în fiecare duminică, începând de săptămâna viitoare, de la ora 16.00, întâlniri care vor avea ca temă sistemul Bitcoin. „Aceste adunări au fost anunţate cu scopul de educare a publicului român care ar dori să folosească Bitcoin“, mai scrie în comunicat.

Implementarea plăţilor în Bitcoin pentru restaurantul La Conu Iancu a fost concepută şi realizată de către Wincoin, o afacere online strâns legată de Bitcoin. Serviciul va fi disponibil începând de duminica viitoare.

Restaurantul este situat în Bucureşti, pe strada Profesor Mihail Georgescu 24, într-o cladire istorica în stil art-nouveau.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite