Platforma Evernote atacată de hackeri. Toate parolele au fost resetate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aplicaţia Evernote poate fi folosită de utilizatorii Mac, Windows, iOs, Android, Blackberry şi Windows Phone
Aplicaţia Evernote poate fi folosită de utilizatorii Mac, Windows, iOs, Android, Blackberry şi Windows Phone

Popularul serviciu Evernote a fost atacat de hackeri. Infractorii cibernetici care au spart site-ul aplicaţiei de luat notiţe au reuşit să obţină acces la informaţiile utilizatorilor. Cei de la Evernote au fost nevoiţi să reseteze toate parolele, potrivit ZDNet.

 Oficialii Evernote spun că au reuşit să îşi dea seama din timp că sunt atacaţi. Cu toate astea, “Investigaţia noastră arată că  indivizii responsabili au căpătat acces la informaţiile utilizatorilor Evernote – care includ datele de logare, adresa de e-mail şi parolele criptate. Cu toate că aceste informaţii au fost accesate, parolele stocate de Evernote sunt criptate”, spun reprezentanţii companiei într-o declaraţie oficială.

Evernote le cere tuturor utilizatorilor să-şi schimbe parolele. În sensul acesta, compania lucrează la un update pentru aplicaţiile de mobil care va face procesul mult mai uşor.

Un nou atac prin Java?

În ultimele săptămâni au fost atacate numeroase companii de renume precum Apple, Facebook şi Twitter. Majoritatea atacurilor au avut loc prin exploatarea de către hackeri a unor vulnerabilităţi ale platformei Java. Experţii în securitate i-au sfătuit pe internauţi să dezactiveze definitiv platforma.

Şi atacul asupra Evernote pare să se fi întâmplat din cauza Java. Un purtător de cuvânt al companiei a declarat, pentru CNet, că “echipele de securitate au descoperit începuturile unui atac sofisticat. Ei continuă să investigheze. Credem că acţiunea se încadrează în acelaşi tipar ca şi restul atacurilor de mare profil care
au avut loc în ultimele săptămâni”.

Acesta a ţinut să liniştească utilizatorii, spunând că a fost blocat accesul neautorizat.

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite