O nouă victimă a fenomenului „trash streaming“. Un rus a murit în timpul unei transmisiuni live după ce a fost provocat să bea 1,5 litri de votcă

O nouă victimă a fenomenului „trash streaming“. Un rus a murit în timpul unei transmisiuni live după ce a fost provocat să bea 1,5 litri de votcă

Incidentul a fost transmis live de un youtuber

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Rusia, a murit în timpul unei transmisiuni live. Acesta a fost plătit să consume 1,5 litri de votcă, provocare primită în cadrul „trash streaming”, un fenomen răspândit în Rusia.  Persoanele care acceptă să se filmeze câştigă bani de la spectatori pentru realizarea unor fapte violente sau periculoase, îndreptate în special împotriva altor persoane, potrivit presei ruseşti, citate de Insider.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iuri Duşecikin a fost găsit fără viaţă joi în Smolenks, după ce spectatorii livestream-ului său de pe YouTube ar fi plătit pentru ca bărbatul să consume cât mai mult alcool.

Incidentul a fost transmis live de un youtuber, înregistrarea video continuând şi după ce Duşecikin şi-a pierdut cunoştinţa şi s-a prăbuşit la podea.

Înregistrarea video continuă şi după ce Duşecikin şi-a pierdut cunoştinţa şi s-a prăbuşit la podea. Youtuber-ul, care are peste 25.000 de urmăritori pe canalul său, postează adesea clipuri în care oferă bani persoanelor fără adăpost în schimbul unor activităţi precum băutul excesiv de votcă sau consumarea de sos iute.

Autorităţile ruseşti au anunţat că vor efectua o autopsie pentru a determina cu exactitate cauza decesului lui Duşecikin. Acesta era cunoscut în timpul transmisiunilor live drept „Bunicul”.

Fenomenul „trash streaming“ devine din ce în ce mai popular în Rusia. La finalul anului trecut, o tânără a murit după ce iubitul ei a forţat-o să iasă afară din casă îmbrăcată doar în lenjerie intimă, în ciuda temperaturilor extrem de scăzute, potrivit aceleiaşi surse.

Autorităţile promit să ia măsuri care să stopeze fenomenul

Senatorul rus Aleksei Puşkov a condamnat incidentul într-un tweet.

„Este nevoie să explicăm cuiva nevoia de a interzice prin lege trash stream-urile şi eradicarea lor ca fenomen? Pentru noi este evident”, a adăugat acesta.

Într-un tweet ulterior, Puşkov a anunţat că pe 11 februarie va avea loc o şedinţă a membrilor Consiliului Federaţiei Ruse, pentru elaborarea unei legi care să interzică fenomenul „trash streaming”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările