Lupta informării: Feedly te face să te uiţi de Google Reader

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Feedly este disponibil pentru Android şi iOS şi ca aplicaţie pentru browsere iar în curând va ajunge pe Windows Phone
Feedly este disponibil pentru Android şi iOS şi ca aplicaţie pentru browsere iar în curând va ajunge pe Windows Phone

În momentul în care Google a decis să închidă Google Reader, o multitudine de servicii au sărit şi s-au recomandat drept „alternative“. Dintre toate, unul singur a reuşit să surprindă – Feedly.

„Adevărul“ continuă mini-seria „Lupta informării“, în cadrul căreia încercăm să vă oferim o alternativă cât mai bună pentru serviciul Google Reader. Dacă Răzvan v-a povestit despre Google Currents, „o subscripţie online la unele dintre cele mai mari titluri din presa internaţională şi din cea din ţară“, eu vă voi vorbi despre serviciul Feedly.

Înainte să vă spun de ce Feedly, aş vrea să împărtăşesc cu voi un număr: 3.000.000. Acesta este numărul utilizatorilor de Google Reader care au migrat spre Feedly în mai puţin de o lună de la anunţul închiderii serviciului.

Ce este Feedly?

Feedly este un agregator de feed-uri RSS lansat în 2008. Până când Google a anunţat că renunţă la serviciul Reader, Feedly avea o bază de 4 milioane de utilizatori.

Spre deosebire de Google Reader, Feedly are un design modern, minimalist şi poate fi configurat astfel încât să arate ca o revistă.

De ce aş folosi Feedly?

Feedly este disponibil atât ca aplicaţie pentru browserele Chrome şi Mozilla Firefox, dar şi ca aplicaţie pentru Android şi iOS. Utilizatorii pot folosi aplicaţia pe desktop, pe smartphone şi pe tabletă. Cei care au telefoane cu Windows Phone 8 sau tablete cu Windows 8 trebuie să ştie că echipa din spatele proiectului lucrează deja şi la aceste versiuni.



Prima dată când accesăm Feedly ni se va cere să ne logăm la contul nostru. Nu vă faceţi griji, nu trebuie să vă creaţi un cont nou, ci puteţi (şi este indicat) să folosiţi contul de Google. Cei care vin de pe Google Reader vor fi bucuroşi să afle că feed-urile din Reader sunt păstrate, cu tot cu categorii.

feedlde

Feedly este uşor de utilizat şi pentru persoanele care nu au mai avut de a face cu  un agregator şi descoperirea de conţinut se face foarte simplu, după apăsarea lupei din colţul stâng al ecranului. Acolo găsim următoarele categorii: Tech, News, Business, Gaming, Design, Photography, Fashion, Cooking, Do It Yourself, Sport, Youtube, Cinema, Vimeo şi Etsy. Tot acolo putem să adăugăm propriile feed-uri RSS, fie prin căutarea lor după numele site-ului sau hashtag-uri (exemplu: #tech), fie prin adresa URL.



Serviciul le permite utilizatorilor să îşi grupeze feed-urile RSS în funcţie de categorii. După ce a fost făcut acest lucru, se poate opta între patru moduri de vizualizare: Title Only View (ca la Google Reader), Magazine View (articolele apar cu poză, existând secţiunea „Featured“ pentru cele mai importante articole ale zilei şi restul articolelor în ordinea cronologică), Cards (articolele sunt aşezate câte trei pe fiecare rând şi alternează între text+poză şi numai text, producând un aspect foarte modern şi plăcut) şi Full Article (care afişează articolele în totalitate).

image
feedlde

Eu folosesc modul Tittle Only View pentru a descoperi mai rapid ştirile importante, însă recomand modul Cards celor care ţin la design.

Odată accesat, un articol este marca drept „citit“ şi titlul va fi scris cu gri. Vă avertizăm că în cazul în care reactualizaţi fluxul, articolele citite dispar şi dacă vreţi să-l găsiţi cu uşurinţă trebuie să apăsaţi butonul „save“. Acesta va apărea în secţiunea „Saved For Later“ din partea stângă a ecranului. Mai mult, utilizatorii îşi pot sorta conţinutul după tag-uri şi articolele pot fi partajate cu uşurinţă pe Twitter, Google+, Facebook, LinkedIn, Buffer, Evernote, Instapaper, Pocket, Delicious.

Spre deosebire de Google Currents, Feedly îţi permite să-ţi iei informaţiile preferate oriunde ai merge. Aplicaţiile de browser şi cele de mobil sunt sincronizate instant şi tot ce trebuie să faci pentru a avea acces la feed-urile tale este să te loghezi.



Feedly a lansat, marţi, versiunea 14 a aplicaţiei pentru Android. Aceasta aduce multe din elementele versiunilor pentru web şi păstrează designul modern. Utilizatorii pot dispune conţinutul în acelaşi fel ca şi pe web (Title, Magazine, Cards şi Full Article) şi derularea se face pe verticală. La un swipe în sus sau în jos, tot ecranul se deplasează, nu numai un rând.

În cazul în care un articol nu apare integral în feed-ul RSS (unele site-uri limitează numărul de caractere) acesta poate fi accesat pe pagina originală, direct din aplicaţia Feedly. Asta înseamnă că nu trebuie să aşteptăm să se deschidă browserul pentru a citi un material – lucru care ar duce şi la performanţa scăzută a dispozitivului. O funcţie interesantă în acest sens este aceea care „curăţă“ elementele grafice ale site-ului, păstrând numai textul. Acest lucru poate fi făcut prin apăsarea butonului care arată ca o radieră.

feedly
feedly
image
feedly

De ce să nu foloseşti Feedly?

Feedly are o singură (cred eu) mare problemă: versiunea de web pentru Chrome se prăbuşeşte, cel puţin odată pe zi. Repornirea ei durează o singură secundă însă acest lucru poate deveni enervant, mai ales dacă se întâmplă în timp ce citiţi un articol.
 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite