Lumea după Larry Page, omul care a transformat internetul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Larry Page continuă să facă lumea un loc mai bun prin tehnologiile pe care le dezvoltă
Larry Page continuă să facă lumea un loc mai bun prin tehnologiile pe care le dezvoltă

Se spune că oamenilor nu trebuie să le fie frică să viseze. Visul lui Larry Page a fost acela de a schimba lumea prin tehnologie, într-o eră în care aceasta era abia la început şi el a reuşit să facă acest lucru prin proiectele Google.

Larry Page s-a născut în Michigan, în anul 1973, iar 25 de ani mai târziu, împreună cu Sergey Brin şi cu ajutorul financiar al familiei şi al mai multor investitori, a dat naştere motorului de căutare Google, care avea să devină cel mai popular motor de căutare de pe internet. Pentru Larry Page, acesta a fost pasul cel mai important spre îndeplinirea visului său.

Nu a durat mult până Google a început să ia amploare, aducându-i lui Page succesul, dar şi foarte mulţi bani, pe care îi va investi în concretizarea ideilor sale revoluţionare, dar şi în realizarea studiilor de îmbunătăţire a tehnologiei.

Cum a cucerit Google internetul

Începând cu anul 2001, Google a început să cumpere cât mai multe companii în încercarea de a se dezvolta şi de a se diversifica. În anul 2004, Google a cumpărat o companie numită Keyhole, care avea un produs numit Earth Viewer. Earth Viewer oferea o privelişte tridimensională a Pământului. Un an mai târziu, Google a redenumit această aplicaţie Google Earth, pe care a şi îmbunătăţit-o.

În prezent, aproximativ 60% din populaţia planetei are privilegiul de a vizita lumea printr-o simplă aplicaţie oferită de Google.

În anul 2004, compania Google a cumpărat sistemul de operare pentru telefoane, Android. Page a declarat că se simţea vinovat pentru că îşi petrecea timpul lucrând la dezvoltarea acestuia, întrucât nu era, deocamdată, decât un concept.

În anul 2006, Google a anunţat achiziţionarea celui mai cunoscut site de distribuire a videoclipurilor, YouTube, printr-o decizie luată de Page spre obţinerea monopolului asupra internetului.

Influenţa Google s-a văzut în momentul când Yahoo a folosit serviciile sale. Dar Google a devenit din ce în ce mai popular, astfel încât, doi ani mai târziu, Yahoo a renunţat la parteneriat, pentru că Google devenise mai influent.

Tehnologia care a schimbat lumea

Larry Page a decis să-şi investească banii, care se înmulţeau pe zi ce trece, în diverse gadgeturi menite să uşureze viaţa de zi cu zi, şi să o facă mai interesantă.

Google Glass

Ochelarii inteligenţi, Google Glass, au fost gândiţi ca o modalitate prin care oamenii se pot distanţa de tehnologie, integrând-o în viaţa de zi cu zi într-un mod cât se poate de natural. Aceştia ar putea revoluţiona modul în care individul percepe realitatea, devenind, practic, o extensie a propriei persoane.

Maşina fără şofer Google

Cu ajutorul Laboratorului de Inteligenţă Artificială Stanford, compania Google a petrecut ultimii cinci ani construind o maşină condusă de un sistem computerizat. Larry Page încearcă, prin realizarea acestei maşini, să reducă riscurile de accidentare în trafic şi să optimizeze transporturile. Ideea s-a născut din frustrarea sa faţă de mijloacele de transport în comun, cum ar fi autobuzele. Când era student în Michigan, Page trebuia să circule cu autobuzul în fiecare zi şi să îl aştepte în frig şi ninsoare.

Un alt factor important a fost dorinţa de a îmbunătăţi siguranţa transportului. Page era îngrijorat de rata foarte mare de accidente produse în trafic, care duceau la un număr foarte mare de persoane rănite sau decedate.Astfel, maşina fără şofer ar trebui să reducă riscul acestor accidente şi să facă transportul zilnic mai confortabil.

Google Loon

Google Loon este un prototip construit cu scopul de a lărgi aria de acoperire a internetului în lume. Page îşi doreşte să facă posibilă accesarea internetului peste tot pe glob, printr-un balon cu aer cald cu un dispozitiv Wi-Fi incorporat.

Internetul salvează vieţi

Întrebat dacă internetul salvează vieţi la un interviu pentru Ted Talks, Larry Page a răspuns afirmativ, exemplificând cu un scurt videoclip despre un fermier, Zack Matere, din Kenia. Acesta întâmpinat probleme în cultivarea cartofilor, însă a găsit soluţia pe internet. În prezent, Matere impărtăşeşte informaţiile găsite cu vecinii săi, care nu au o conexiune la internet.

Pe scurt, fondatorul Google, Larry Page, continuă să facă lumea un loc mai bun, mai sigur şi mai confortabil prin tehnologiile în care investeşte şi pe care le dezvoltă, acesta fiind principalul lui scop.

În prezent, motorul de căutare dezvoltat de acesta, Google, este şi cel mai accesat, fiind o parte importantă a vieţilor zilnice ale oamenilor, „ca spălatul pe dinţi”, după cum a declarat Page însuşi.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite