Google schimbă aplicaţia de YouTube şi o face perfectă pentru Android 5.0 Lollipop

Google schimbă aplicaţia de YouTube şi o face perfectă pentru Android 5.0 Lollipop

Aplicaţia de YouTube primeşte o „faţă“ nouă. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

YouTube pentru Android se schimbă, iar ceea ce aduce nou este interesant. Aşa cum Android 5.0 Lollipop aduce un nou design, Google schimbă şi aplicaţia de YouTube.

Ştiri pe aceeaşi temă

YouTube, una dintre cele mai importante aplicaţii ale celor de la Google, primeşte în sfârşit update-ul care aduce, printre altele, şi Material Design. Asta pentru că una dintre cele mai importante aspecte ale Android 5.0 Lollipop este design-ul. ”Material Design” al celor de la Google este o schimbare majoră faţă de cel folosit până de curând.

După ce mai multe aplicaţii importante, precum Google Maps sau Google Drive, au avut parte de actualizări importante, este acum rândul YouTube să primească un update. Actuala versiune 5.17.6 este astfel înlocuită de noua versiune 6.0.11. Pe lângă ”Material Design”, update-ul aduce nişte modificări panoului de navigaţie şi nişte îmbunătăţiri în ceea ce priveşte căutările efectuate în aplicaţie.

Meniul ascuns din stânga devine alb, el având până acum culoare gri, iar poza de profil din partea de sus din stânga este rotundă. Update-ul este transmis weekend-ul acesta către toate device-urile, aşa că sunt mulţi care nu l-au primit încă.

Află totul despre YouTube de la Playtech

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: