Google face apel împotriva amenzii-record în valoare de 4,34 miliarde de euro pe care i-a aplicat-o CE cu privire la Android

Google face apel împotriva amenzii-record în valoare de 4,34 miliarde de euro pe care i-a aplicat-o CE cu privire la Android

FOTO EPA

Google a făcut apel împotriva amenzii-record în valoare de 4,34 de miliarde de euro pe care i-a aplicat-o, în iulie, Uniunea Europeană (UE), din cauza poziţiei dominante a sistemului său de operare Android, a anunţat marţi grupul american, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Am făcut apel împotriva deciziei Comisiei Europene cu privire la Android, la tribunalul uniunii europene”, a declarat un purtător de cuvânt al Google, Al Verney, într-un e-mail transmis AFP.

Bruxellesul i-a reproşat în iulie grupului american că a folosit Android, sistemul său de operare pentru smartphone utilizat de 80% din aparatele din Europa şi din lume, pentru a impune supremaţia serviciului său de căutare online.

Comisarul european însărcinat cu concurenţa Margrethe Vestager a somat totodată întreprinderea americană ”să pună capăt practicilor sale ilegale în următoarele 90 de zile, altfel riscând penalizări de până la 5% din cifra de afaceri medie zilnică mondială a Alphabet”, societatea-mamă a Google.

Această sancţiuneaproape a dublat precedenta amendă-record, în valoare de 2,4 miliarde de euro, impusă de UE tot Google, din cauza încălcării legislaţiei concurenţei de către serviciul de comparare a preţurilor în 2017.
citeste totul despre: