Europenii vor să dispară de pe Google şi au trimis mii de cereri în acest sens. Compania le va permite să fie „uitaţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă eşti din Europa, Google îţi acordă dreptul să fii uitat de indexarea sa. De săptămâna aceasta, a început să respecte decizia Curţii Europene de Justiţie din 13 mai şi a primit deja câteva mii de cereri în aproximativ 24 de ore.

De ieri, Google le oferă europenilor un formular prin care pot cere înlăturarea unor informaţii indexate de motorul de căutare pe motiv că acestea le afectează imaginea. Un purtător de cuvânt al companiei a confirmat pentru AFP, potrivit „Le Figaro“, că peste 12.000 de cereri au fost primite deja. „Der Spiegel“ divulgase o cifră similară, dar nu era sprijinită oficial de companie.

Decizia la care se supune Google a fost luată de CEJ la mijlocul lunii mai, după un proces din Spania. Cazul respectiv s-a concentrat pe dreptul unei persoane de a fi uitată. Avocatul a cerut ca toate căutările despre o anumită persoană să fie scoase din motoarele de căutare. Se ajunge astfel la un lucru sănătos pentru mediul online, şi anume că nici Google, nici alte motoare de căutare nu deţin şi nu trebuie să deţină controlul absolut asupra informaţiei de pe Internet.

Pentru a se conforma deciziei, Google a lansat un formular online accesibil europenilor prin care le permite să solicite ştergerea rezultatelor lor de căutare. Odată primite, cererile solicitanţilor sunt examinate individual şi nu vor fi tratate în mod automat, a explicat Google. Astfel, compania încearcă să se asigure că nimeni nu abuzează de acest protocol. Compania nu a făcut estimări privind perioada de timp cât va dura ştergerea acestor date, subliniind că acest lucru depinde de cât de bine întemeiate sunt cererile.

Larry Page, cofondator şi director Google, a spus că au greşit că nu au discutat direct cu autorităţile din Europa despre problema asta. Celălalt cofondator a spus că nu e bine ce vrea să facă Curtea de Justiţie, chiar dacă înseamnă să protejeze utilizatorul. „Intră în conflictul «dreptul de a fi uitat» cu dreptul la informare. Din perspectiva Google, aici intervine echilibrul. Google consideră că, odată cu această decizie, acel echilibru este afectat“, a declarat Serghei Brin la conferinţa Code.

[<a href="//storify.com/razvanbaltaretu/afl-mai-multe-despre-google-1" target="_blank">View the story "Află mai multe despre Google" on Storify</a>]

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite