Dosarul hebdomadarului francez „Le Nouvel Observateur“ din 17-23 octombrie îi e consacrat în întregime acestei boli. Sunt consultaţi neuropsihiatri, specialişti în ştiinţele educaţiei, psihologi, sociologi, biochimişti şi alţii. Părerea unanimă este că dependenţa de internet, în toate formele acestuia, devine pe zi ce trece o maladie mai răspândită decât oricare alta. Să rezumăm dosarul.

Lipsiţi de sentimente

Toţi cei supraconectaţi la net ar fi expuşi unui dezechilibru cerebral datorat faptului că emisfera stângă a creierului se dezvoltă disproporţionat faţă de cea dreaptă. Emisfera stângă este partea „digitală“ a creierului uman, aceea a aritmeticii, cifrelor, limbajului şi categoriilor. Emisfera dreaptă, nepusă la contribuţie prin supraconectarea la net, este aceea „analogică“, aceea a intuiţiilor, culorilor, formelor, metaforelor şi emoţiilor.

Roland Jouvent, autorul cărţii „Creierul magician“, scrie de pildă: „Empatia îşi are sediul în creierul emoţional. Dezvoltarea  exagerată a inteligenţei digitale dă naştere unor forme de autism“. Nu, desigur, Alzheimer, nici demenţă, dar dependenţă. „Internetul activează aceleaşi zone ale creierului ca şi drogurile“, susţine un adictolog de la spitalul Bichat din Paris. Dependenţii devin incapabili de afecţiune, de compasiune, de sentimente, în general.

Rezultatele dependenţei de net sunt multiple şi aproape fără excepţie negative, mai ales în formarea copiilor şi adolescenţilor. Un specialist în psihologia cognitivă dă următorul exemplu: „O mamă îi arată copilului ei de 1 an o păpuşă. Trăgând un fermoar cusut pe burta păpuşii, mama scoate la iveală un clopoţel. Foarte repede, copilul va învăţa să găsească singur clopoţelul. Dacă însă clopoţelul îi este arătat pe un video, copilul nu va face nimic. Ceea ce determină dezvoltarea intelectuală a unui copil este numărul de cuvinte pe care le aude înainte de 3 ani. Dacă le aude la un televizor deschis în permanenţă, copilul va învăţa de două ori mai puţine cuvinte! Iar o tabletă nu este, în nouă cazuri din zece, decât un televizor de buzunar“.

Scrisul de mână  şi la computer

În 45 din 50 de state ale SUA, elevii nu mai învaţă scrisul de mână. Doi cercetători de la CNRS (n.r. – Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică din Franţa) au descoperit că există o strânsă legătură între cititul literelor şi scrierea lor. Au format două grupe de elevi, unii scriind de mână, ceilalţi bătându-le la computer. Li s-au arătat apoi şi unora, şi altora literele şi au fost întrebaţi dacă erau cele pe care le scriseseră. Cei care le scriseseră de mână le-au recunoscut mult mai repede şi mai corect decât cei care le bătuseră la computer. Ceea ce nu înseamnă neapărat că scrisul pe computer de la început conduce la dislexie. Dar dificultatea pe care o creează la lectură nu e de neglijat.

Tratamente

Cel mai important remediu este, conform opiniei multora dintre cei consultaţi, asemănător cu postul alimentar: după o zi ori mai multe de supraconectare, se recomandă câteva zile de pauză relativă. Aceasta permite utilizatorilor să reia legăturile cu viaţa reală. Altfel spus, să facă şi altceva decât să stea pe internet.

O familie a acceptat testul cu pricina, renunţând să recurgă la internet, la telefonul mobil şi la tabletă pe durata unui weekend. Trei dintre membrii familiei s-au descurcat bine. Mama s-a reapucat de pictat, fiul cel mare, de citit, iar tatăl şi-a dat întâlnire, după multă vreme, cu prietenii la o bere. Doar fata cea mică a suportat greu pauza şi, deîndată ce n-a mai fost obligată, le-a adresat prietenelor ei următorul mesaj… complex: „Salut, ce faceţi?“. „Am avut, e adevărat, mai mult timp pentru citit, a mărturisit ea, dar a fost oribil, m-am simţit atât de singură…“

Ideea, de altfel, că reţelele numite de socializare ne fac să ne simţim mai puţin singuri este profund greşită. Supraconectarea nu reprezintă un contact uman veritabil. E vorba doar de un clişeu.

Două fiinţe umane trebuie să se poată privi în ochi spre a se afla în contact. Trebuie să se ţină de mână sau să se atingă fizic spre a putea considera că sunt împreună. Internetul creează doar iluzia, şi cât de periculoasă, a socializării. Niciodată omul n-a fost mai singur decât pe internet. Chiar dacă n-o ştie. Iar dacă o va afla prea târziu, nu va mai avea ce să facă împotriva dependenţei, o boală gravă şi deocamdată fără remediu.