Poate cea mai nouă escrocherie, site-ul care vindecă dependenţa de pornografie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pornografia dă dependenţă, dar pe „Vindecă pofta“ s-ar putea să nu scapi de ea.
Pornografia dă dependenţă, dar pe „Vindecă pofta“ s-ar putea să nu scapi de ea.

Când conţinutul pornografic e peste tot, dependenţa devine o problemă reală. Acum, câţiva români cred că te pot scăpa şi soluţia lor e site-ul „Vindecă pofta“.

În toamna anului trecut, cercetători de la Universitatea Cambridge au derulat un studiu pentru a observa impactul consumului de pornografie asupra creierului uman. Ei porneau de la cercetarea lui Don Hilton, neurochirurg din San Antonio, care în urmă cu patru ani a lansat teoria controversată potrivit căreia pornografia dă dependenţă precum cocaina.

Cei de la Cambridge au scanat creierele a 19 consumatori compulsivi, în paralel cu acelaşi număr de bărbaţi fără aceleaşi ocupaţii, în timp ce aceştia vizionau filme explicite. Au vrut astfel să vadă ce se întâmplă în centrul pentru recompensă, adică partea creierului care se activează când facem lucruri care ne plac, alimentată de cantităţi mari de dopamină. Dacă al doilea grup nu a prezentat reacţii remarcabile, în cazul primului creierele s-au aprins precum luminiţele de Crăciun

Playtech scrie acum despre VindecăPofta, un site românesc prin care îţi sunt vândute pachete care să te „scape“ de viciu şi, poate, de păcat. Videoclipul de prezentare sună ca un anunţ la teleshopping, mizând pe aceleaşi întrebări-cheie, iar cel care vorbeşte este un life coach prin ale cărui tehnici ai scăpa de problema dependenţei.

Desigur, ar trebui să mai şi plăteşti, dacă vrei să te vindeci corect şi repede. Un abonament de recuperare standard costă 600 de lei, iar unul premium ajunge la 1.980 de lei (nu e precizat de ce, dar preţurile sunt reduse; cea mai mare: kitul de dezvoltare personală e 350 de lei de la 500 de dolari). O singură şedinţă e 100 de lei. Dacă n-ai încredere în platformă, ceea ce ar fi de înţeles, ai şi testimoniale. „Gândeşte-te că,dacă eu,care am atâţia ani de robie pornografică am reuşit, tu o vei face şi mai uşor. Există speranţă !!!“ sau „Sunt foarte recunoscător că particip la un astfel de program şi nu regret nimic că m-am înscris.“ (n.r.: aceste citate nu au fost editate, sunt preluate direct de pe site) 

Dacă vrei să te vindeci de pornografie prin această platformă, ar trebui să ştii câteva detalii. Vindecă Pofta este un site întreţinut de SC SELF IMPROVEMENT PROGRAM S.R.L, companie fondată în 2015, cu sediul în Prahova. Unul dintre parteneri este site-ul teajut.ro, la rândul său un proiect al asociaţiei Respiro. Deşi pe site-ul care vindecă dependenţa de pornografie trimiterile la religie nu sunt evidente (într-un articol pe blog ţi se recomandă să citeşti Biblia pentru învăţăminte, nu pentru a-ţi opri cheful de masturbare), Respiro are conexiuni în această arie.

„Proiectele Respiro se adresează tinerilor, sunt create pentru tineri, de către tineri!“ este sloganul acestei asociaţii. În fruntea ei sunt Gabriel Iarca, preşedinte, Bogdan Mandache, vicepreşedinte, Teofil Braşov şi Costel Gogoneaţă, project manageri. Numele poate nu spun nimic, dar sunt toţi patru membri ai Bisericii Adventiste de Ziua a 7-a. Fie că au legătură directă cu Vindecă Pofta, fie că nu, sprijinul pe care îl oferă platformei este evident şi direct, indiferent de scopul pe care îl au.

La final, sfatul ar fi că dacă vrei să scapi de dependenţa de pornografie, un psiholog ar fi mult mai eficient decât un life coach şi un pachet standard sau premium de pe acest site.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite