De unde vin filmele piratate în 2012? De la Hollywood

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Disney, pirateria este în floare FOTO Reuters
La Disney, pirateria este în floare FOTO Reuters

Începutul lui 2012 a fost marcat de lupta împotriva pirateriei şi chiar de arestarea lui Kim Dotcom, cel care deţinea platforma Megaupload, considerată responsabilă pentru promovarea acestui fenomen la nivel mondial.

Cu toate acestea, finalul anului şi o mică investigaţie a site-ului TorrentFreak arată că responsabilii iniţiali sunt alţii şi platformele sunt folosite doar pentru găzduire. Cei care urcă sunt chiar de la Hollywood.

Deşi reprezentanţii industriei americane de film strigă că vinovaţii sunt printre cei care oferă platformele de distribuire a filmelor, în speţă site-urile de torrente, situaţia stă altfel dacă aruncăm o privire scurtă. Cu ajutorul firmei de monitorizare a torrentelor Scaneye, TorrentFreak a putut observa că pirateria este în floare în rândul angajaţilor marilor studiouri de la Hollywood.

De exemplu, de pe adresele IP de la Paramount Pictures au fost distribuite pe reţelele de torrente filme cum ar fi „The Hunger Games”, „Sons of Anarchy” sau „Happy Feet 2”.

De asemenea, şi la Warner Bros clienţii BitTorrent sunt folosiţi de mulţi angajaţi care distribuie filmele înainte ca acestea să apară pe piaţă sau la puţin timp după, la o calitate excelentă. Angajaţii îşi asumă riscuri, deoarece Warner Bros poate să-i dea în judecată pentru furt intelectual şi piraterie. Din studioul Warner a fost piratat filmul „The Expendables 2”.

image

La Disney, pirateria este „furioasă”

Nici angajaţii Sony Pictures nu au fost cuminţi anul acesta, distribuind jocuri şi filme. Lista de mai jos arată titluri de la 20th Century Fox, printre care se numără „Ice Age Continental Drift“ sau un episod din „Top Chef”. Cei de la 20th Century Fox par a distribui cel mai puţin, având titluri mici, cum ar fi un film independent, un joc de la Ubisoft sau un episod dintr-un serial.

TorrentFreak a verificat şi la Disney, iar angajaţii de acolo au distribuit filmul „Fast and Furious 6” şi alte episoade din serialele populare.

image

Mica investigaţie de la Torrent Freak nu dezvăluie ceva necunoscut: filmele ajung pe torrente fix de la sursă, adică de la studiourile de distribuţie. Ce e mai frapant este că ajung direct din calculatoarele de acolo, folosind IP-urile aferente. Cu toate acestea, este o reamintire a faptului că lupta împotriva pirateriei trebuie să se poarte pe mai multe planuri şi cu o inteligenţă mai mare, nu acţionând în instanţă orice site care are o platformă de torrent şi găzduieşte fişiere piratate. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite