Cum s-a transformat peisajul tehnologic românesc şi est-european în ultimii ani

Cum s-a transformat peisajul tehnologic românesc şi est-european în ultimii ani

Conferinţa europeană de tech şi inovaţie How to Web, care a avut loc în perioada 30 - 31 octombrie la Bucureşti, a lansat raportul „Eastern Disruptors Report” în care surprinde transformarea scenei tehnologice din România şi Europa de Est.

Ştiri pe aceeaşi temă

Foştii dezvoltatori din Europa Centrală şi de Est, acum fondatori, au parcurs un drum lung şi plin de provocări în ultimii 20 de ani, de la forţa de muncă ieftină, la externalizare şi până la crearea de soluţii inovative digitale la nivel internaţional.

Skype, „minunea” din Estonia, a fost prima companie din Europa de Est care s-a alăturat giganţilor globali. Ulterior,în această categorie au intrat Prezi, Telerik şi Bitdefender. Înainte de aceasta, NetBeans a fost achiziţionat de Netscape, iar RAV de Microsoft. Iar în prezent, în afară de UiPath, Docplanner şi alte câteva companii extrem de vizibile, observăm un nou val de companii cu ambiţii la scară globală.

Cu toate acestea, similar cu alte ecosisteme emergente, scenei tehnologiei din Europa Centrală şi de Est îi lipseşte expunerea internaţională, iar aici intervine „Eastern Disruptors Report”.

Obiectivul principal: promovarea companiilor româneşti

Începând cu acest raport, How to Web îşi propune să promoveze unele dintre cele mai interesante evoluţii şi companii din România şi Europa Centrală şi de Est, pentru a le face vizibile la nivel european şi global.

Pe de altă parte, un alt obiectiv al acestuia este de a documenta direcţiile de creştere şi provocările pe care fondatorii din Europa Centrală şi de Est le întâmpină în primele etape ale iniţiativelor lor, pentru a putea construi în viitor produse mai bune şi o creştere mai rapidă.

Raportul urmează două direcţii: o analiză a peisajului investiţional şi a ecosistemului din România şi Europa Centrală şi de Est, precum şi o listă cu unele dintre cele mai interesante companii din România din verticalele Fintech, Medtech, RetailTech, SaaS, Proptech şi Energy.

UiPath, lider incontestabil la capitolul investiţiilor primite

În anul 2019, o sumă record de 1 miliard de euro a fost investită în startup-urile din Europa Centrală şi de Est, ceea ce a dus la transformări neaşteptate în regiune. În acest moment, unicornii din Europa Centrală şi de Est valorează împreună peste 30 de miliarde de euro, cei care primesc cele mai mari finanţări fiind din Estonia, Polonia şi România.

În peisajul românesc, UiPath este lider în topurile de investiţie, primind 97% din suma din investiţiile tehnologice româneşti primite în 2019, urmaţi de alte vedete ca Elrond, TypingDNA, FintechOS şi Happy Recruiter.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: