N-o să pornesc de la o carte sau un film în schiţarea acestor previziuni, ci mai degrabă de la tendinţele actuale. Majoritatea tehnologiilor despre care voi scrie există deja în laboratoare de cercetare şi dezvoltare, în primele faze de testare. Altele le folosim deja, cum ar fi asistenţii pesonali cu AI, dar deocamdată nu sunt eficiente. Sigur, nu sunt Nostradamus şi ar trebui să priviţi aceste idei cu circumspecţie, mai ales că unele dintre ele n-o să vă placă. Dar în ansamblu nu e nimic de care nu aţi auzit deja.

Să le luăm pe rând, în 2030:

  • Toată lumea va avea acces la internet şi vom fi la a 6-a generaţie de reţele (6G) cu viteze şi latenţe inimaginabile azi.
  • Vom avea cipuri integrate în corp pentru a comunica la distanţă, ”telefoane mobile” integrate.
  • Locul dispozitivelor purtabile va fi luat de haine şi încălţăminte care vor fi pline de senzori.
  • Totul e conectat (IoT), chiar şi vasul de toaletă îţi va oferi date despre… pe modelul datelor oferite în prezent de aplicaţiile dispozitivelor purtabile despre mişcare, somn, mâncare. O să te cerţi cu frigiderul la propriu, când o să afli că a dat comandă de salată, deşi tu voiai îngheţată.
 
  • Asistenţii personali cu AI (inteligenţă artificială) ne vor ajuta la tot pasul, acasă şi la birou.
  • Majoritatea ecranelor vor dispărea, fiind înlocuite de căşti de realitate virtuală.
  • Datorită vitezei internetului şi AI (inteligenţă artificială), maşinile autonome vor fi ceva obişnuit şi se va dezvolta transportul cu maşini zburătoare.
  • Nu mai există bani, nu în sensul actual; pentru tranzacţii se va folosi blockchain.
  • Plăţile obişnuite se fac cu faţa sau cu mâna.
  • Sunt folosiţi pe scară largă roboţi cu AI (inteligenţă artificială) şi capacitatea acestora de procesare şi de luare a deciziilor va fi folosită inclusiv în conducerea companiilor.
  • Va începe augmentarea umană nu doar din motive medicale, vom putea alege culoarea ochilor copilului, a părului şi alte caracteristici; modificările genetice vor face ca oamenii să nu se mai îmbolnăvească şi să trăiască mai mult. Vom folosi, de asemenea, în domeniul medical nanotehnologie, pentru a diagnostica şi repara fără intervenţii chirurgicale. 
 
 
  • Panourile solare şi alte surse de energie ecologice vor evolua până la nivelul în care vor înlocui total combustibilii fosili.

Sunt şi alte tehnologii mai avansate despre care se discută că vor fi disponibile curând, dar nu le văd posibile în 2030: teleportarea, turismul spaţial pe scară largă. Unele dintre aceste schimbări ne sperie acum, dar ne vom adapta, fie că ne place, fie că nu. Vor fi lucruri bune şi unele mai puţin bune, inevitabil. Dar lumea va ”evolua” mai rapid ca niciodată.