Ce poate să facă însă omenirea? Statele la moment sub blocate birocratic în identificarea de soluţii rapide, dar este evident că lumea nu va mai putea continua în acest fel. Cu toate acestea soluţii inovatoare încep să apară rapid în toate domeniile, arătând capacitatea extraordinară a oamenilor de a se adapta unor noi situaţii.

În timp ce companiile din domeniul farmaceutic lucrează la identificarea unor soluţii la criza de sănătate, cele din domeniul tehnologiei informaţiei caută variante pentru reluarea activităţilor publice, inclusiv cele educaţionale.

Ori cel puţin pentru moment, dar şi pentru viitor, învăţământul de la distanţă utilizând platforme online va reprezenta o soluţie rapidă ce trebuie să fie la dispoziţia oricărei şcoli. Bariera dată de către distanţă trebuie să fie ruptă, iar astăzi nu mai există alternativă dacă dorim să continuăm.

Cu toate acestea contactul vizual şi audio între profesor şi elev este extrem de important, un stimul fără de care responsabilitatea învăţării se poate reduce. Mai mult decât atât, atenţia noastră este mai vie, iar memoria vizuală şi auditivă joacă un rol extrem de important în procesul de învăţare şi memorare.

Unităţile de învăţământ au încercat să caute soluţii. Majoritatea celor existente se bazează pe video-sharing, însă acestea nu pot transmite cu succes emoţiile ce se stabilesc prin contactul direct.

Tocmai de aceea este foarte important să fii acolo, alături de profesor, să poţi pune întrebări, să îl vezi, să te vadă, să ai siguranţa unei interacţiuni directe. Simpla urmărire a unui material video nu este suficientă pe termen mediu şi lung.

Viitorul este foarte aproape de noi. Mai ştiţi filmele science-fiction în care şedinţele, comunicările, întâlnirile se făceau cu ajutorul realităţii virtuale sau cu ajutorul unor holograme? Aflaţi că el deja se află aici.

O mână de români inteligenţi au deschis la Londra o companie în domeniul tehnologiei informaţiei (Improsoft LTD). Pe Ion Nicolae îl ştiu de mult timp şi nu m-am gândit vreodată că are astfel de preocupări. Însă ceea ce am aflat în aceste zile arată ingeniozitate românilor.

Fără nici o legătură cu actuala criză sanitară, dar cu siguranţă anticipând viitorul, au dezvoltat o platformă inteligentă prin care pun la dispoziţia instituţiilor de învăţământ din întreaga lume spaţii virtuale de tip VR în care se poate desfăşura activitatea educaţională.

Cred că v-aţi obişnuit deja cu utilizarea ochelarilor VR. Ce face această platformă? În spaţii anterior create te poţi teleporta pe tine, colegii tăi şi profesorii tăi. Practic îi poţi vedea, îi poţi auzi, te poţi mişca în acel spaţiu virtual aşa cum ai face-o într-o sală de clasă normală.

Dar mai mult decât atât: realitatea virtuală depăşeşte cu mult pe cea reală. Spaţiile create permit realizarea de prezentări cu mult mai interactive, integrarea prezentărilor pregătite. În VR imaginaţia nu mai are limite, totul se transpune aproape instantaneu.

Viaţa socială, culturală, economică şi politică va arăta cu totul altfel de astăzi înainte. Va trebuie să ne adaptăm rapid problemelor actuale şi să scoatem în faţă acele soluţii ce ne permit continuarea activităţii.

Că e vorba de o firmă de proiectare a construcţiilor(cazul meu), că sunt servicii publice oferite de administraţie, că vorbim de şcoli şi facultăţi, tot ceea ce se poate rezolva prin mijloace şi comunicare electronică trebuie implementat rapid.

Viaţa economică nu trebuie să se oprească, iar statele trebuie să intervină mult mai rapid în preluarea unor soluţii ce vin din mediul privat. În caz contrar contractarea activtăţii umane pare inevitabilă cu consecinţe pe termen lung.

Dar aşa cum am spus mai sus, ingeniozitatea oamenilor va aduce salvarea şi la actuala criză, vor apărea soluţii la care niciodată nu ne-am fi gândit.

Aşa că fiţi optimişti, este doar o etapă în istoria omenirii, dar ca de fiecare dată umanitatea va ieşi câştigătoare, sau, mai bine zis, vorba românului: orice şut în ... reprezintă un pas înainte.