Confesiunile unui asasin digital. Interviu cu Frank Ahearn - omul care te ajută să dispari fără urmă de pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Frank Ahearn te ajută să dispari de pe internet, dar în trecut căuta oamenii la care nimeni altcineva nu ajungea
Frank Ahearn te ajută să dispari de pe internet, dar în trecut căuta oamenii la care nimeni altcineva nu ajungea

Americanul Frank Ahearn este autorul a două cărţi despre cum să dispari de pe internet şi se autointitulează un „asasin digital“. El poate ajuta pe oricine să-şi piardă urma din mediul online sau să-şi „cureţe“ imaginea pe internet. Tehnicile sale? Manipulare şi înşelăciune. Vreun regret? Absolut niciunul.

Frank Ahearn, subiectul acestui material,ar putea să nu existe. Cine garantează că el chiar a vorbit cu mine? L-am văzut, într-o seară de ianuarie,  pe ecranul unui telefon conectat la Skype. I-am citit părerile din revistele „Wired“ şi „Financial Times Magazine“. Dar oare Frank Ahearn există? Asta e partea plină de adrenalină. Ahearn, 51 de ani, se autodenumeşte „asasin digital“. A fost un fel de detectiv, a trecut pe internet şi acum ajută oameni să „dispară“. 

Între timp, şi-a scris cunoştinţele în două cărţi şi se pregăteşte să o lanseze pe a treia. Primul lui volum s-a numit „Digital Hit Man“, iar al doilea „ How to Disappear“. Acum, se pregăteşte să lanseze o carte în care le va povesti oamenilor cum să se ascundă de NSA şi alţi „Fraţi mai mari“. 

Cum am ajuns la Frank Ahearn? Nu am ajuns, pentru că despre asta e vorba cu Frank. A ajuns el la mine. Asasin, geniu, manipulator, ajutor pentru bogaţi. Frank Ahearn poate fi orice.

„Weekend Adevărul“: Ce ai fost înainte de a deveni asasin pe internet?

Frank Ahearn: Am fost un skip tracer (trad. – persoană care caută oameni ce nu vor să fie găsiţi) sau, cum îmi place să zic, inginer social. Un skip tracer e cel care găseşte oameni din diverse motive. Dacă un detectiv sau o companie de asigurări vrea să te găsească, vor contacta pe cineva ca mine şi le voi da orice informaţie. Punctul meu forte a fost că puteam să localizez persoane foarte rapid.

Cum ai ajuns să faci asta?

Glumesc mereu spunând că eram neangajabil în altă parte. Acum câţiva ani am fost angajat ca detectiv, la un centru comercial. Lucram în magazine şi prindeam angajaţii care furau. Apoi am început să localizez oameni pentru un alt detectiv particular. Dintr-un motiv ciudat, am devenit foarte bun la asta şi puteam găsi pe oricine, oriunde în lume. Totul a evoluat din acest punct.

Ce fel de tehnici foloseai atunci?

Minţeam şi pretextam, mă dădeam altcineva. Pe atunci nu erau baze de date, ca astăzi. Sunam companiile de telefonie, băncile, companiile de aviaţie, firmele de cablu, furnizorul de electricitate pentru a localiza pe cineva. Te-aş fi întruchipat pe tine, dacă te căutam. Aş fi întruchipat pe cineva de la o companie care voia informaţii despre
tine.

Îţi aminteşti cea mai grea misiune pe care ai avut-o?

Cel mai greu de găsit sunt cei bogaţi, pentru că au bani care circulă foarte rapid şi pot călători. Încercam să găsesc pe cineva care călătorea în jurul lumii cu ajutorul unui iaht. Pur şi simplu am reuşit să-i sun la birou şi m-am dat drept reprezentantul unui port, spunând că avem un spaţiu disponibil pentru iahtul lui şi dacă ar fi interesat i-am fi dat un preţ bun. Persoana de la telefon mi-a dat docul unde era iahtul lui şi aşa l-am localizat.

Asta câte luni a durat?

O săptămână-două. Trebuie să înţelegi, e foarte uşor pentru mine să găsesc o persoană pentru că am făcut-o mereu. Localizam 5-10 persoane pe zi. Oamenii nu ştiu să se ascundă sau să dispară.

Trebuie să mă cauţi când nimeni altcineva nu te mai poate ajuta. Sunt cam ultima persoană pe care vrei să o cauţi.

„AM LUCRAT ŞI PENTRU MAFIOŢI“

Cum te-ai transformat din skip tracer şi ai trecut pe internet?

Cândva, prin 2000-2001. Legile au devenit foarte stricte şi nu mai puteai suna companiile de telefonie, nu mai puteai suna băncile. Am întâlnit pe cineva într-o librărie, iar el voia să dispară şi a cumpărat multe cărţi despre confidenţialitate şi ascunderea urmelor, dar a plătit cu un card bancar. Şi m-am gândit – e o prostie! Cumperi cărţi despre confienţialitate folosind un card? Am început să vorbim şi am descoperit că vrea să dispară. Eu l-am ajutat. Am scris un articol numit „ How to disappear“ (n.r. – „Cum să dispari“şi după aceea toată povestea a explodat şi oameni din toată lumea au început să mă contacteze.

Am citit că ai lucrat pentru mafioţi...

Am lucrat şi pentru ei în trecut, când mă angajau să obţin informaţii despre oamenii lor.

Cum te simţeai făcând asta? Căutând oameni, descoperindu-le viaţa, minţind?

Doar o făceam, nu mă gândeam foarte mult. După o vreme, m-a afectat pentru că o parte din mine se întreba de ce sunt atât de bun în a minţi. Ăsta e unul dintre motivele pentru care am plecat din skiptracing . După o vreme, m-a afectat şi şi-a pus amprenta asupra mea.

Te-ai mutat în 2001 pe internet. Ce era diferit?

Mai puţin stres. Când vrei să găseşti pe cineva te trezeşti cu o parte de informaţie şi trebuie să iei bucăţi mici şi să le aduni. Când mă ocup de informaţiile online ale cuiva, ştiu automat ceea ce trebuie făcut. Nu trebuie să caut nimic. Am doar  câte un client. Îmi place ideea că ajut oameni care nu pot fi ajutaţi de altcineva.

Când am nevoie să te caut şi de ce?

Trebuie să mă cauţi când nimeni altcineva nu te mai poate ajuta. Sunt cam ultima persoană pe care vrei să o cauţi. Oamenii mă caută din diverse motive. Poate ai făcut ceva stupid şi e pe tot internetul. Oamenii de afaceri, oameni foarte bogaţi mă contactează pentru că sunt îngrijoraţi că există informaţie care-i leagă pe copiii lor de ei şi cei mici ar putea fi afectaţi, răpiţi. E o îngrijorare zilele astea – nu vrei să fii CEO-ul unei companii şi cineva să ştie cine e fiul tău de 12 ani, pentru că ar putea fi răpit. Mă ocup de oameni de afaceri care au făcut greşeli şi sunt îngrijoraţi că acele greşeli le-ar putea afecta viitorul în afaceri. Folosesc manipularea digitală pentru a schimba informaţia sau pentru a o combate.

Dintr-un motiv ciudat, am devenit foarte bun la asta şi puteam găsi pe oricine, oriunde în lume. Totul a evoluat din acest punct.

„ACUM 10 ANI, NIMENI NU AR FI AFLAT DE O GREşEALă“

Ce faci pentru cei de mai sus?

Cei care au copii – nu vor ca aceştia să fie conectaţi cu ei sau cu afacerea lor. Caut informaţie pentru a mă asigura că nu se pot identifica relaţiile dintre ei şi aş lua numele tău – Vlad Andriescu – şi aş construi foarte mult conţinut folosind numele de Vlad Andriescu. Aş face conturi de Facebook, MySpace, Flickr, bloguri. În aşa fel, vor fi atât de mulţi Vlad acolo, în Paris, în Budapesta, New York, Bucureşti. Dacă cineva va căuta clientul meu pe internet, nu va găsi niciun fel de informaţie care să îl ducă la copii. Trebuie să-i ţii în siguranţă.

Iar pentru omul de afaceri?

Acum 10 ani, nimeni nu ar fi aflat de o greşeală, dar astăzi lucrez cu clienţi care au intrat în situaţii ciudate şi a ieşit rău – o investiţie greşită, lucrau cu oamenii nepotriviţi. Aş schimba informaţia online ca să apară că nu a fost clientul meu, ci a fost altcineva sau aş schimba informaţia încât pe internet să apară că omul meu a rectificat problema. Dacă cineva îmi caută clientul va vedea mai multă informaţie pozitivă, în opoziţie cu informaţia negativă. 

image

"OAMENII NU SE GÂNDESC LA VIITORUL INFORMAŢIEI"

Internetul este un mediu infinit. Informaţia există pe mii de site-uri. Tu eşti doar un om în ecuaţia asta...

Hai să zicem că tu ai scris un articol foarte negativ despre CEO-ul unei companii. Eu aş scrie un articol în numele tău, spunând cum ţi-ai cerut scuze pentru că ai făcut o greşeală. L-aş lansa pe reţelele sociale, l-aş scrie pe diverse site-uri şi forumuri. Oamenii distribuie informaţii multe fără să ştie adevărul despre ele în epoca digitală. Când cineva va căuta numele clientului meu, va vedea două lucruri – un articol negativ şi un articol pe care l-am scris eu, unde tu îţi ceri scuze pentru că ai postat lucruri false despre clientul meu. Pe cine vei crede? Oamenii vor crede scuzele. Nu poţi să ştergi informaţia, poţi doar să creezi un drum ocolitor sau să o combaţi prin manipulare.

Tehnicile tale par simple. Pot fi folosite de oricine. De ce nu sunt atât de mulţi oameni ca tine?

Sunt singurul care o face la acest nivel. Nu mă ocup de omul mediu. Trebuie să-ţi aminteşti că nu există un buton de Delete pe internet. Dacă ceva a ajuns acolo, singurul lucru pe care-l poţi face este să contactezi pe cineva ca mine, care să poată să-şi dea seama de un mod prin care să manipuleze şi să combată această informaţie. Nu există alternativă.

Astăzi companiile caută informaţiile tale negative, se uită pe Google, pe reţelele sociale. Trebuie să realizăm că suntem monitorizaţi 24 de ore din 24.

Poate cineva să te dea în judecată pentru că ai manipulat informaţie, pentru că ai scris în numele lor?

Dacă nu-ţi fur articolul şi nu-l copiez, nu există nicio încălcare de copyright. Nu există niciun risc.

Nu ţi-e frică?

Mi-e frică de şerpi. Nu cred că fac ceva rău pentru care ar trebui să-mi fie frică. Ajut oameni. Am lucrat la un caz unde clientul meu avea acelaşi nume cu un pedofil. Pedofilul a fost arestat, dar ei aveau afaceri asemănătoare. Când scriai numele clientului meu, părea ca şi cum ar fi pedofilul. Am manipulat foarte multă informaţie ca să clarific lucrul acesta. Oamenii nu ştiu la cine să apeleze. Sunt singura lor resursă.

Dacă există cineva care a fost victima răzbunării prin postarea unor poze şi filmuleţe pornografice, filmate în intimitate. Ce faci atunci?

E o problemă mare. Din păcate, nu totul poate fi rezolvat. În principiu, le zic victimelor să contacteze toate site-urile unde sunt aceste materiale şi să spui că sunt protejate prin copyright. Nu funcţionează mereu, dar e singurul răspuns. E un moment când trebuie să te gândeşti la rezultatele acţiunilor tale digitale – e-mail, video, SMS sau fotografii.

Când informaţia e pe internet, nu mai poţi să faci nimic decât să contactezi fiecare site în parte?

Când vine vorba de imagini şi de filmuleţe, e singurul moment când le zic oamenilor să caute site-ul. Le zic să-şi facă o adresă, de pildă vladphotography.com în cazul tău, pentru a forţa mâna site-urilor respective. Problema e că dai jos materialul acum, dar peste două luni va ajunge pe alt site. Dincolo de un punct, sunt lucruri pe care nu le poţi controla, pentru că sunt foarte multe site-uri. Nu toate companiile te vor asculta.

Ai început afacerea în 2001. Ce s-a schimbat în 14 ani pe internet?

Acum cinci ani erau mult mai puţine informaţii digitale. Atunci trebuia să caut mai multă informaţie offline. Astăzi caut mult mai mult online şi mă gândesc cum pot să dau jos o informaţie, cum pot să manipulez un site, cum să deviez atenţia de la informaţie. Raportul s-a inversat. Acum cinci ani, era 70% offline, acum e 70% online.

Oamenii distribuie prea mult acum sau o făceau la fel şi înainte?

Cred că oamenii nu se gândesc la viitorul informaţiei. Eram judecaţi după CV-ul nostru şi unde muncim, doar câteva referinţe. Astăzi companiile caută informaţiile tale negative, se uită pe Google, pe reţelele sociale. Trebuie să realizăm că suntem monitorizaţi 24 de ore din 24. Noi doi am putea fi în autobuz, să adormim, şi un copil ar putea să ne facă o fotografie, iar următorul lucru pe care-l vezi e fotografia aceasta, apărând pe internet. Dacă cineva doreşte o informaţie, nu înseamnă că trebuie să o dai. 

“NU EŞTI PROPRIETARUL INTERNETULUI. NIMIC NU ESTE PERSONAL ACOLO"

Cartea pe care te pregăteşti să o scoţi acum se numeşte „ How to Disappear from Big Brother“ (trad.  – „Cum să dispari din faţa Fratelui mai mare“). E inspirată de scandalul NSA din 2013. Putem să ne protejăm informaţiile pe internet?

Frank Ahearn: Categoric, nu. Informaţia este disponibilă şi nu putem să controlăm ce e pe internet. Putem controla ceea ce punem pe reţelele sociale şi ce spunem pe mail.  Trebuie să ne gândim că nimic nu este personal pe internet. Trebuie să ştim că atunci când trimitem un mail cineva îl poate extrage şi citi. Dacă trimitem un SMS sau facem un apel, totul va fi monitorizat. Trebuie să acţionăm diferit – toate lucrurile personale pot ieşi la iveală. Nu eşti proprietarul internetului. Eşti la mila companiilor, a reţelelor sau motoarelor de căutare. Sunt, totuşi, şi moduri de a fi mai discret. Poţi să foloseşti servicii preplătite sau laptopuri care nu au identificatori despre tine. Ideal ar fi să nu foloseşti servicii pe abonament.

Care sunt tehnicile pe care le putem folosi pentru a dispărea din calea supravegherii?

Dacă apeşi Enter, Push sau Download ai creat o acţiune. Cred că trebuie să te elimini din aceste conexiuni. Foloseşte companii terţe. Sunt companii care vor verifica e-mailul tău. Tu şi cu mine vorbim acum pe Skype, dar dacă îmi dai un e-mail, nu îl citesc direct. Se duce la o companie pe care o folosesc, care îl postează într-o căsuţă privată şi eu îl văd. Ideea este să nu fim conectaţi. Folosim un terţ. Când cineva îţi va verifica e-mailul, va descoperi că răspunsul vine din Danemarca, de fapt, nu de la Frank Ahearn, care ar putea fi în Lisabona, New York sau Paris. Nu lua lucrurile direct. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu telefoanele. Eu susţin folosirea telefoanelor şi cartelelor prepaid. În loc să cumperi telefonul, roagă pe cineva să ţi-l cumpere. Şi nu trebuie să ai internetul în nume propriu acasă. Foloseşte măcar un nume de companie. Lucrurile simple îţi reduc amprenta pe internet şi urmele digitale.

Cred că trebuie ca totul să pornească şi de la nefolosirea unui card bancar în nume propriu…

În unele ţări poţi cumpăra carduri preplătite, cu bani deja pe ele. În unele ţări, transferi bani pe un card. Doar pentru că scrie „preplătit“, nu înseamnă că nu-ţi urmăreşte informaţia. În schimb, poţi să rogi pe cineva să cumpere aşa ceva pentru tine. Dacă primeşti ceva prin poştă, nu vei folosi adresa ta personală, ci o căsuţă poştală. Apăsând butoanele de Push, Enter sau Download, creezi urme.

Există deja unelte care, cel puţin declarativ, ne pot ajuta pentru a ne proteja de supraveghere – reţea privată virtuală (VPN), browser-ul Tor. Sunt ele folositoare?

Nu sunt o persoană tehnică, dar doar pentru că o companie spune că e privată, nu înseamnă că e aşa. Nu avem cum să demonstrăm acest lucru. Silk Road e un asemenea exemplu (n.r. – magazin online de pe internetul ascuns unde se comercializau arme şi droguri). Iată o companie a unui băiat care a făcut totul pentru a fi privat, folosind browser-ul Tor, şi a fost prins în cele din urmă. Nu există o tehnologie care poate să te pună deasupra serviciilor de supraveghere. Un hacker intră într-un sistem, alt hacker face ceva pentru a proteja exact acelaşi sistem. Eu şi tu, ca utilizatori, nu ştim dacă un serviciu este cu adevărat sigur sau nu. 

SERVICII EXTREM DE SCUMPE

Mi-ai spus că acum ai clienţi bogaţi. Cât de mult costă serviciile tale?

Foarte mult. Începe la 35.000 de euro. Procesul poate dura de la trei la cinci luni. Informaţia e atât de voluminoasă, încât îmi ia mai mult timp decât acum câţiva ani.

Care a fost cea mai mare sumă pe care ai cerut-o?

60-70.000 euro. Era un client care a făcut ceva foarte prosteşte din greşeală. Ce a făcut a fost viral şi a fost mult de muncă.

Nu poţi să zici numele clienţilor tăi, dar cine a fost cel mai bogat? Cât de bogat era?

Cât? Enorm! Nu ştiu. Mă face gelos. E o parte grea în a lucra cu oameni bogaţi – au o viaţă extraordinară, iahturi mari, avioane şi maşini.

Eşti mulţumit de cât câştigi într-un an?

Nu ştiu să spun asta. Nu iau mulţi clienţi. Nu am angajaţi. Acum mă concentrez pe scris mai mult şi am trei-patru clienţi anual.

Mai întruchipezi persoane în viaţa offline, ca pe vremuri?

Nu mai fac muncă offline, zilele acelea au trecut. A devenit ceva ce nu vreau să fac. Îmi place munca online. Sunt oameni cu probleme legitime şi nu au răspunsuri pentru ele. Eu îi ajut.

CUM SĂ DISPARI DIN LUMEA VIRTUALĂ

În ziua de astăzi am un cont de Facebook, unul de Google, numeroase conturi pe reţelele sociale, aplicaţiile mele sunt conectate la un cont de Microsoft, am un mail de la Yahoo, un cont inclusiv pe Mail.ru . Cum pot să mai dispar în condiţiile acestea?

Uite ce aş face eu pentru a dispărea, dacă aş fi în locul tău – aş trimite e-mailuri către oameni şi le-aş zice că mă mut la Helsinki, să zic. Aş începe să caut apartamente de închiriat în Helsinki, aş începe să caut ziare din Helsinki şi să aplic pentru joburi acolo. În final, aş şterge acele conturi. Trebuie să-ţi aminteşti cine te caută. Eşti victima unui hărţuitor? Ai scris un articol despre persoana nepotrivită şi cineva caută să te omoare? Vei clădi în mintea oamenilor ideea că te vei muta la Helsinki. Dar tu, de fapt, te duci la Copenhaga.

Chestia asta, că eu stau la un birou şi tu stai pe o bancă, asta se va schimba. E greu de spus. Vom avea intimitate minimă.

Ce probleme pot apărea?

Că mai avem şi o viaţă offline. Pot să o localizez pe mama ta, pot să îţi caut istoria convorbirilor telefonice. Pot să o contactez pe mama ta şi să-i spun că lucrez la „The New York Times“, unde tu ai trimis un articol, iar mama ta ar putea să-mi dea orice informaţie despre tine. Manipularea informaţiei digitale este doar o parte din a dispărea. Majoritatea oamenilor stau acasă şi se gândesc să dispară şi caută locuri unde vor să se ducă. Dacă ai căutat o insulă pustie, dar folosind internetul de acasă, răul a fost deja făcut. Apoi trebuie să te gândeşti ce vei munci atunci când ajungi în oraşul unde ai vrut să dispari. Poţi fi jurnalist oriunde în lume şi poţi să primeşti salariul la o bancă off-shore. Poţi să trimiţi articole pe mail printr-un serviciu de mail terţ, nu direct către şeful tău. Nu trebuie să fie o conexiune între tine şi ziar.

Cum vezi viitorul internetului?

Omule, e o întrebare atât de grea. Suntem într-o fază incipientă a internetului, aşa că aş spune că va fi „ out of the box“ (trad. – neconvenţional). Chestia asta, că eu stau la un birou şi tu stai pe o bancă, asta se va schimba. E greu de spus. Vom avea intimitate minimă. Citeam zilele trecute în „The New York Times“ că un producător va monta camere audio-video în maşină. Totul va fi monitorizat. Următorul pas va fi ca oamenii să-şi dea în totalitate intimitatea şi să permită tehnologiei să le înconjoare lumea.

FRANK AHEARN - OMUL CARE A GĂSIT-O PE MONICA LEWINSKY

Despre Frank Ahearn au scris de-a lungul timpului şi câteva publicaţii americane, iar presa a aflat unde stă amanta lui Bill Clinton cu ajutorul detectivului. Chiar dacă şi-a păstrat aerul unui personaj misterios, greu de întâlnit faţă în faţă, din cauza faptului că e mereu pe drumuri, Frank Ahearn a acordat interviuri publicaţiilor străine în care şi-a explicat tehnicile. El a apărut în revista de tehnologie şi cultură „Wired“, în revista „Financial Times Magazine“, editată de cotidianul omonim, la ABC News şi în „The New York Times“, uneori fiind consultat chiar ca expert în cazurile în care a dispărut cineva.

Frank Ahearn a vorbit cu „The New York Times“ în 2011, după unul dintre cele mai mediatizate procese din Statele Unite ale Americii. Casey Anthony a fost achitată, după ce probele arătau că şi-a ucis fiica. Anthony a fost pe prima pagină a ziarelor din întreaga ţară vreme de câteva luni, o adevărată Elodia pentru SUA.

Întrebat dacă Anthony, acum eliberată, ar putea să dispară pentru a se proteja de cei care au ameninţat-o cu moartea, Ahearn a fost foarte sigur pe el. „Tehnologia e o armă cu două tăişuri. Poate fi folosită pentru a găsi pe cineva, dar la fel de uşor poate fi folosită pentru a dispărea. Întrebarea care se pune este – cine e mai bun la jocul acesta? Tu sau oamenii care vor să te găsească?“, a spus Ahearn pentru „The New York Times“. Ahearn a arătat cât de uşor putea să scape un mafiot de FBI, dacă se folosea de tehnologie. „Să luăm cazul lui Whitey Bulger (n.r. – mafiot din Boston, prins de FBI în 2011 după 16 ani de căutări). Ar fi putut folosi foarte uşor o reţea socială ca să încurce FBI. Ar fi putut scrie şi mail-uri în care să spună că e în Costa Rica sau ar fi putut să facă o pagină de Facebook pentru a distrage atenţia“, a menţionat Ahearn.

PRIMUL CLIENT

Vorbind pentru „Financial Times“, Frank Ahearn îşi aminteşte de primul lui client, cel menţionat şi în interviul „Weekend Adevărul“, singurul de altfel cu care mai ţine legătura, pentru că altfel ar fi prea periculos. „Omul din librărie îmi scrie din când în când email-uri. Trăieşte undeva, în America de Sud, şi foloseşte mereu o adresă diferită. Şi-a învăţat lecţia“, povesteşte Ahearn.

El spune, amuzat, că uneori se mai duce în librării pentru a face acelaşi exerciţiu precum cel care l-a adus la această carieră. „Îi văd pe oameni cum se uită la cărţi despre bănci off-shore. Nu caut clienţi, o fac pentru amuzament. De obicei sunt bărbaţi de 40-50 de ani care visează să-şi lase deoparte orice responsabilitate. E ceva romantic în ideea aceasta de a începe o viaţă nouă. Pentru mulţi oameni, rămâne doar un vis“, povesteşte expertul în dispariţii. ;

Printre puţinele informaţii care se ştiu cu adevărat despre clienţii lui Frank Ahearn, una iese în evidenţă, din perioada în care era încă în lumea offline. Atunci, el fusese angajat de către un tabloid pentru a da de o angajată a Casei Albe. Potrivit „New York Daily News“, Frank Ahearn a fost omul care a găsit-o pentru ei pe Monica Lewinsky, femeia cu care a avut o aventură fostul preşedinte al Statelor Unite, Bill Clinton. Cum a făcut acest lucru? Manipularea a fost simplă. Ahearn a contactat o firmă de angajări şi s-a dat drept comis voiajor. Acesta trebuia să livreze un pachet către Monica Lewinsky, dar nu avea decât vechea ei adresă. Primele date de identificare ale femeii care lucra drept stagiară la Casa Albă atunci au fost obţinute sunând la companiile care administrau cardul bancar şi la cele de electricitate. Curând, Frank a aflat că Monica şi mama ei s-au mutat. Aşa că a folosit această stratagemă pentru a descoperi informaţia. În câteva minute, Frank Ahearn a sunat la redacţia tabloidului şi a transmis adresa amantei lui Bill Clinton.

Acest articol a apărut în Weekend Adevărul

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite