Cât valorează datele tale personale pe dark web? Dark Web Price Index 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miguel Gomez de la publicaţia online PrivacyAffairs a creat un index al preţurilor pentru diverse tipuri de informaţii personale furate şi a publicat raportul Dark Web Price Index 2020.

Amer Owaida, security writer al ESET, a cercetat datele din raport şi face o analiză a costurilor informaţiilor personale.

"Preţurile sunt mai mici decât credeţi probabil - detaliile cardului dumneavostră de credit, de exemplu, se pot vinde pentru câţiva dolari" spune Amer Owaida.

Nu este o ştire nouă că dark web este plin de oferte de date furate, care variază de la informaţii despre carduri de credit furate şi conturi de servicii de plată deturnate, până la conturi de social media compromise. Oricine este interesat poate, de asemenea, să angajeze un hacker pentru a lansa un atac DDoS, să cumpere malware sau să cumpere documente falsificate şi să comită furt de identitate.

Te-ai întrebat vreodată cât de multe dintre informaţiile tale personale ajung pe dark web? Cercetătorii din domeniul ”afacerilor” cu date confidenţiale au analizat listele din internet şi au creat o imagine de ansamblu asupra preţurilor medii ataşate datelor personale furate.

Raportul Dark Web Price Index 2020 prezintă defalcat preţurile pentru diferite tipuri de informaţii personale furate aratând, spre exemplu, că un card American Express clonat cu PIN valorează 35 dolari, în timp ce detaliile cardului de credit se vând, în general, la un preţ cuprins între 12 şi 20 dolari. Iar, datele bancare furate ale unui cont cu un sold minim de 2.000 dolari se pot vinde în medie pentru 65 dolari.

Imagine indisponibilă

Ofertele de a sparge conturi de social media nu sunt listate în mod obişnuit, potrivit raportului, care a atribuit acest lucru măsurilor de securitate consolidate ale platformelor de social media, precum şi cererii reduse. Putem spune că preţul informaţiilor tale personale pe pieţele subterane este reglementat de principiul clasic al cererii şi ofertei. Spargerea unui cont pe o reţea socială valorează câteva zeci de dolari.

Pe de altă parte, spargerea unui cont de Gmail are un preţ relativ ridicat, de circa 156 dolari. Acest lucru se poate datora faptului că un cont de e-mail compromis ar putea deschide accesul la o mulţime de date şi la diverse alte servicii.

Hackerii îşi oferă şi serviciile pentru închiriere. Cumpărătorii potenţiali pot achiziţiona atacuri DDoS cu preţuri în funcţie de dimensiunea şi durata atacului, începând de la 10 dolari şi ajungând la peste 800 dolari. Infractorii cibernetici oferă, de asemenea, diverse forme de malware pentru vânzare, cu preţuri începând de la 70 dolari şi merg până la 6.000 de dolari, în funcţie de diverşi factori.

În timp ce cea mai mare parte a informaţiilor sensibile furate provin din scurgeri de date la scară largă care au lovit nenumărate afaceri de-a lungul anilor, există mai mulţi paşi simpli pe care îi poţi face pentru a te proteja. De exemplu, aveţi grijă la atacuri de tip phishing, care se încadrează în datele de autentificare sau în detaliile cărţii de credit. În loc să utilizezi parole uşor de reţinut, optează pentru o parolă puternică şi unică pentru fiecare cont. 

Este important să utilizezi autentificarea în doi paşi de câte ori este disponibilă. De asemenea, nu folosi niciodată o reţea Wi-Fi nesecurizată pentru a-ţi accesa conturile sau datele personale importante. Utilizează serviciile de notificare a pierderii datelor pentru a afla dacă datele tale au fost compromise într-o scurgere de date cunoscută. În cele din urmă, nu subestima niciodată valoarea unei soluţii de securitate cu mai multe straturi şi asigură-te că este actualizată. 

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite