Bitcoin a pierdut 40% din valoarea totală de piaţă doar în ultimele două săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bitcoin

Epopeea Bitcoin continuă cu un nou episod negativ. Moneda virtuală care ajunsese să valoreze şi 20.000 de dolari pe unitate traversează o perioadă extrem de proastă, una care îi ameninţă în mod serios existenţa.

Preţul unui Bitcoin se învârte, în acest moment, în jurul sumei de 3500 de dolari pe unitate, fapt care i-a făcut pe mulţi dintre cei care deţineau ferme de minat criptomonede să-şi închidă afacerile, deoarece curentul electric consumat a ajuns să coste mai mult decât profitul obţinut, notează The Verge.

Cotaţia actuală a criptomonedei reprezintă cel mai scăzut prag din ultimii cinci ani, iar viitorul pare destul de sumbru, cel puţin pe hârtie. 

Desigur, impredictibilitatea este cuvântul care caracterizează întreaga piaţă a monedelor virtuale, astfel că putem asista şi la o revenire din partea Bitcoin în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat.

Cert este că 2018 a fost un an destul de prost pentru cei care au investit în monedele virtuale, în special în Bitcoin, iar redresarea acestora nu pare să aibă loc prea curând. O problemă serioasă care ameninţă existenţa criptomonedelor este reprezentată de închiderea celor mai mari ferme de monede virtuale din lume, care au devenit neprofitabile.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite