Adolescentul miop fără internet. Ce rămâne după online?

Paul Miller este un cunoscut jurnalist pe tehnologie. Pe 1 mai 2012 a renunţat la internet, iar site-ul unde lucra, „The Verge”, a decis să-l plătească pentru a sta un an offline (pare un vis, nu? Să fii plătit să stai). Acum el s-a întors. Ce a rămas în urma lui?

Vă invit să citiţi cele două materiale scrise de Paul până acum. Pe alocuri patetice şi mult prea filosofice, ele spun totuşi multe despre lupta unui om de a-şi da seama ce înseamnă viaţa lui şi câtă influenţă are internetul asupra lui.

Începeţi cu „I'm still here: back online after a year without the internet" şi continuaţi cu „Offline: how to use the internet”. Extrag aici câteva citate care mi s-au părut relevante:

---

I learned to appreciate an idea that can't be summed up in a blog post, but instead needs a novel-length exposition. By pulling away from the echo chamber of internet culture, I found my ideas branching out in new directions. I felt different, and a little eccentric, and I liked it.

By late 2012, I'd learned how to make a new style of wrong choices off the internet. I abandoned my positive offline habits, and discovered new offline vices. Instead of taking boredom and lack of stimulation and turning them into learning and creativity, I turned toward passive consumption and social retreat.

My plan was to leave the internet and therefore find the "real" Paul and get in touch with the "real" world, but the real Paul and the real world are already inextricably linked to the internet. Not to say that my life wasn't different without the internet, just that it wasn't real life.

I'd read enough blog posts and magazine articles and books about how the internet makes us lonely, or stupid, or lonely and stupid, that I'd begun to believe them. I wanted to figure out what the internet was "doing to me," so I could fight back. But the internet isn't an individual pursuit, it's something we do with each other. The internet is where people are.

---

Paul Miller, redescoperind internetul

Articolele lui Paul m-au dus cu mintea la întrebarea tradiţională: ce e viaţa mea fără internet? Am început să activez în mediul ăsta în clasa a 9-a. Am jucat trivia pe mIRC şi mi-am făcut prima iubită acolo. Am părăsit mIRC-ul pentru a mă regăsi, într-o zi în care am realizat că nu mai am prieteni în jurul meu, că din cauza unor circumstanţe tinereşti, toţi prietenii mei online dispăruseră. M-am regăsit în ziua în care am intrat în biblioteca Gheorghe Asachi şi am luat „Romanul adolescentului miop” în mână. Eliade spunea atunci că citea vreo 300 de cărţi pe an. Am zis că vreau să ating nivelul ăsta. Nu am reuşit. Dar timp de un an am citit 4 cărţi pe săptămână şi în agenda pe care o am şi acum stau 170 de cărţi citite atunci. Au tot scăzut în timp. Anul ăsta am citit o carte şi vreo câteva zeci de nuvele sau feature stories jurnalistice.

Internetul s-a inserat în jurul meu. Am un cont de Facebook activ, munca mă face să stau mereu online, telefonul mă face să stau mereu online. Pierd ceva în tot demersul ăsta?

Ceea ce scriu acum e o invitaţie la discuţie şi dezbatere rece, fără pasiuni crunte, despre internet. Vreau să înţeleg cât pierdem. Pentru că da, cred în ceea ce zice Paul. Internetul e acolo unde sunt oamenii. Am crescut într-un asemenea mediu. Pot să-l abandonez? Sau, de ce l-aş abandona? Internetul nu e aşa de rău. Putem să ne detaşăm de el. Putem să nu socializăm pe Facebook? De ce e aşa rău să stăm pe Facebook?

Pierdem profunzimea vieţii în viteza internetului? Dar dacă mediul ăsta e prea rapid, cum ne putem opri? Cum putem frâna viaţa noastră pentru a-i găsi un sens? În jurul meu, oamenii sunt pe internet. Am cinci prieteni buni, care trec peste ani şi peste drame. Cu doi vorbesc numai la telefon, niciodată pe internet. Ne căutăm rar, dar vorbim mult la telefon atunci când o facem. Cu o persoană locuiesc, nu îmi trebuie internet. Cu altă persoană ne dăm întâlniri prin SMS din când în când şi mai schimbăm un mesaj pe Facebook. O singură persoană e contactabilă doar prin Facebook, pentru că nu mai am numărul ei de telefon.

Aş putea trăi fără internetul masiv din viaţa mea? Probabil că da. Nu aş şti ce mai fac prietenii mei şi ce share-uiesc, dar cât de mult contează asta? Cu majoritatea, nu vorbesc despre ce am mai share-uit pe Facebook. În urma mea ar rămâne prietenii mici, toate contactele din viaţa mea, toată socializarea de zi cu zi, cea minoră. Aş putea trăi fără ea? Probabil. M-aş simţi singur, e drept.

Atunci vă întreb, de fapt invitându-vă să vorbim pe marginea subiectului deschis de Paul Miller, ce e internetul? Ce am face într-o zi, dacă s-ar opri internetul? Am ieşi pe stradă, ca nişte zombi? Oare ce am face?