VR va fi mai populară decât telefoanele inteligente

Conform Oxford Insights, în 20 de ani, realitatea virtuală ar putea fi la fel de folosită precum sunt smartphone-urile astăzi. Impactul asupra societăţii va fi unul de nivelul Big Bang-ului tehnologic pe care Internetul ni l-a adus. 

Principalele domenii în care Realitatea Virtuală şi Augumentată sunt folosite în acest moment sunt domeniul militar, medical, fashion, educaţie medicală, edicaţie clasică, auto, retail, real estate. Să ne imaginăm cum ne-am simţi atunci când vrem să ne cumpărăm o casă şi îi putem face turul ca şi cum am fi în ea, deşi aceasta încă nu a fost construită…

Una dintre cele mai surprinzătoare aplicaţii ale VR-ului, folosită din plin în perioada pandemiei este cea cu rol social. Petreceri, zile de naştere, ieşiri în oraş? Toate se pot întâmpla acum în realitate virtuală. Soluţii precum High Fidelity, vTime, AltspaceVR, Oculus Rooms and Parties, sau VRChat ne-au adus anul acesta mai aproape de ceea ce vor însemna evenimentele de networking în următorii ani.

Cât de virtuală va putea deveni realitatea

Specialişti în domeniu precum Ollie Rankin văd deja oportunităţi când vorbim de interacţiunea în spaţiile virtuale:

„Suntem dependenţi de telefoanele noastre mobile. Le folosim în aproape orice activitate zilnică: când muncim, ne jucăm, când ne petrecem timp cu familia, când ne uităm la televizor. În acest moment folosirea Realităţii Virtuale nu ne permite să avem acces în acelaşi timp şi la telefonul mobil. Dar dacă acest lucru s-ar întâmpla?”, spune Rankin pentru Disrupt Magazine.

Cum ar fi să poţi răspunde la telefon în realitate virtuală sau să ai acces la toate aplicaţiile de pe telefonul personal? Cu peste 20 de ani de experienţă în VR, Ollie Rankin este un veteran al industriei fiind cunoscut ca VR storyteller şi director de efecte speciale pentru Lord of the Ring, Matrix Revolutions sau X-Men. Speaker activ la numeroase evenimente internaţionale, Ollie va fi prezent şi în România în perioada 16-20 octombrie, la Future Summit, pentru a vorbi despre realităţile viitorului şi despre cum se vor integra acestea în viaţa noastră de zi cu zi.

„Conform Statista, în perioada 2016-2019, investiţiile în realităţile viitorului şi-au mutat focusul de pe industria jocurilor pe Sănătate, Educaţie, Retail şi Marketing. Un raport publicat de Comisia Europeană arată că industria VR este evaluată anul acesta, în Europa, la 34 de miliarde de dolari şi se aşteaptă să producă între 225.000 şi 480.000 de joburi noi”, spune Ciprian Stănescu, specialist în trenduri de viitor şi Co-fondator Social Inovations Solutions, organizaţie ce oferă consultanţă şi facilitază conversaţii strategice pentru ONG-uri şi corporaţii în impact social şi inovaţie. 

Ce este realitatea extinsă (XR) şi când ne putem aştepta la un boom

Realitatea extinsă se referă la toate mediile reale & virtuale şi la interacţiunile om-maşină generate de programe şi algoritmi. Realitatea extinsă include toate formele de tehnologie existente precum Realitatea Augmentată (RA), Realitatea Virtuală (VR), Realitatea Mixtă (MR). Revoluţia industriei XR duce la traversarea podului simulării realităţii direct către crearea uneia de la 0, cu totul virtuală. „Fizicienii caută universuri paralele de mulţi ani. AR sau VR sunt deja nişte dimensiuni extinse ale realităţii noastre”, spune Adrian Posteucă, unul dintre cei mai importanţi experţi români în XR.  

AI-ul este agentul care schimbă regulile jocului. Aplicaţia algoritmilor inteligenţi în crearea de noi persoane virtuale creează o dezbatere intensă asupra costului pe care progresul ni-l va aduce. DeepFakes se încadrează în categoria mijloacelor de informare sintetice generate de AI. Mai exact, informaţii audiovizuale în formă digitală care folosesc algoritmi AI pentru a crea un produs complet nou, o realitate exclusiv digitală.

Google deja generează studii ample prin care analizează predictibilitatea mişcărilor umane pentru a oferi suficiente date replicării acestora. Pe de altă parte, ţările suficient de conştiente de potenţialul de business precum Coreea de Sud,  investesc miliarde de dolari în AI şi XR conform Techcrunch.