77% din programatorii români care lucrează în străinătate iau în calcul revenirea în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

DB Global Technology a realizat un studiu dedicat sprijinirii IT-iştilor români din diaspora, prin care îi ajută pe aceştia să ia o decizie informată referitoare la întoarcerea în ţară.

Centrul de tehnologie este prima companie din România care a identificat comunităţile de specialişti români care lucrează sau au lucrat în străinătate în sectorul IT şi a realizat recent un studiu, alături de Catalyst Solutions, pentru a evidenţia preferinţele lor profesionale, precum şi disponibilitatea acestora de a se reintegra pe piaţa muncii din România. 

Rezultatele IT Community Relocation Survey arată că 77% dintre respondenţi sunt deschişi la ideea de a se întoarce în ţară, deşi 43% sunt foarte puţin sau deloc informaţi cu privire la evoluţia sectorului IT din România. Dintre cei care nu iau în considerare revenirea în România, 40% sunt de părere că ar fi dificil să economisească bani în ţara natală. 

Atât specialiştii români care ar fi dispuşi să se întoarcă în ţară, cât şi cei care au revenit deja, au enumerat salariul, beneficiile extrasalariale şi oportunităţile de dezvoltare profesională printre cele mai importante criterii pe care îşi bazează decizia. De asemenea, 80% dintre cei care lucrează în străinătate consideră cruciale contextul politic, sistemul de sănătate şi cel de educaţie. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite