Unul dintre cele mai mari jocuri ale lui 2019 a fost creat în mare parte în România

Unul dintre cele mai mari jocuri ale lui 2019 a fost creat în mare parte în România

FOTO via Amazon

În cadrul unui eveniment organizat la studiourile companiei din Bucureşti, echipa din spatele celui mai nou titlu Ubisoft, Ghost Recon: Breakpoint, a prezentat jocul şi contribuţiile româneşti din cadrul acestuia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ghost Recon: Breakpoint este ultimul shooter din celebra serie de jocuri inspirate de romanele lui Tom Clancy, şi continuarea lui Ghost Recon: Wildlands, lansat în 2017. Wildlands s-a bucurat de succes, depăşind pragul de 15 milioane de jucători.

Noul joc, Breakpoint, a fost realizat într-o perioadă de doi ani şi jumătate, în colaborare cu studiourile din Paris şi Bucureşti. ”Contribuţia echipei din Bucureşti este cea mai semnificativă contribuţie pe un titlu AAA”, menţionează Daniel Lazăr, producer în cadrul echipei.

Aceasta a creat jumătate din lumea de joc, cu tot cu misiunile prezente acolo, lucrând şi la producţia tuturor armelor, calitatea vizuală a acestora fiind excelentă în Breakpoint. Tot din Bucureşti a fost condusă şi dezvoltarea platformei de PlayStation 4 a jocului.

Şi motorul grafic are o amprentă românească, deoarece apa şi condiţiile atmosferice din joc au fost optimizate tot în studioul din Capitală. Mai mult, modul online Ghost War, care pune faţă în faţă două echipe a câte 4 jucători, este conceput tot de români.

Un lucru care a ajutat foarte mult la eficienţa echipei este faptul că aceasta este continuarea celei din Wildlands. ”Oriunde mergeţi în acest joc, orice faceţi, orice vedeţi, există un lucru făcut în Bucureşti” a declarat Ioan Manea.

Alex Rais, Lead Game Designer pentru componenta PvP din Breakpoint, a ţinut să menţioneze că ”în Breakpoint, ai doi oponenţi: echipa adversă şi mediul înconjurător”. De asemenea, el a precizat şi câteva dintre noutăţile din modul Ghost War al jocului:

  • shared progression - acelaşi caracter între modurile online şi single player;
  • hărţi special construite pentru modul online;
  • randomized scattered loot, adică jucătorii vor putea găsi obiecte în locuri diferite de pe hartă;
  • shrinking combat zone - practic, un mod battle royale.

Echipa Ubisoft a precizat şi că există planuri puternice post-lansare, cu update-uri de conţinut frecvente. Primul an de după lansare va fi presărat cu trei mari update-uri tematice, cu conţinut adiţional, primul dintre acestea fiind programat chiar în luna noiembrie, cu noi locaţii exotice şi modul Raid.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: