Razer dă drumul înscrierilor pentru turneul de Fortnite Razer Invitational - Europe. Care sunt premiile şi cum poţi intra în joc

Razer dă drumul înscrierilor pentru turneul de Fortnite Razer Invitational - Europe. Care sunt premiile şi cum poţi intra în joc

Cei mai buni jucători de Fortnite vor fi răsplătiţi cu premii în bani şi produse hardware, echipa câştigătoare a fiecărui turneu fiind recompensată cu 3600 de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fără a fi condiţionat de o taxă de participare, evenimentul este împărţit în şase turnee de Fortnite Trio, la care pot participa în total până la 90.000 de jucători. Cei mai buni vor fi răsplătiţi cu premii în bani şi produse hardware. Pentru a participa la RI-Europe, toţi cei interesaţi trebuie să-şi formeze o echipă şi să se înscrie pe pagina Razer Invitational – Europe.

Echipa câştigătoare a fiecărui turneu va fi răsplătită cu 3.600 Euro, echipa de pe locul 2 va câştiga 1.800 Euro, în timp ce ocupanţii locului trei al podiumului virtual vor primi 1.200 de Euro. Echipele de pe locurile patru şi cinci vor câştiga premii în produse hardware.

Telespectatorii competiţiei vor avea şansa de a câştiga premii Razer prin simpla urmărire a stream-urilor în direct, votând MVP-urile fiecărei confruntări sau participând la diferite provocări, precum obţinerea celui mai bun timp pe o hartă de tip assault course. De asemenea, ei pot înscrie un videoclip al celui mai bun moment din Fortnite pentru a câştiga un set de produse Razer.

Pentru a sărbători prima ediţie din Europa a Razer Invitational, 12 dintre cei mai populari jucători şi streameri europeni de Fortnite vor participa la meciuri demonstrative de Trios pe 5 decembrie, alături de coechipieri aleşi din cadrul comunităţii lor de fani. Pentru a descoperi cum pot face parte din echipe sau cum pot urmări meciurile ce promit a fi explozive, fanii Fortnite sunt invitaţi să acceseze pagina web a turneului. Meciurile demonstrative din cadrul RI-Europe vor avea loc pe 5 decembrie, la ora 18:30. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările