Portretul gamerului în România: studiul care îţi recompensează răspunsurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fie că eşti gamer de campionate mondiale, fie că îţi place doar Candy Crush, poţi contribui la studiu.
Fie că eşti gamer de campionate mondiale, fie că îţi place doar Candy Crush, poţi contribui la studiu.

ESL (Electronic Sports League) anunţă un studiu prin care îşi propune să realizeze profilul gamerului din România. Şi pentru că, uneori, răspunsurile pot fi câştigătoare, există şi un concurs.

Gamingul s-a schimbat foarte mult în ultimii ani. A migrat spre platforme mobile, a început să fie transmis live către milioane de oameni, iar titluri precum Candy Crush au introdus în lumea jocurilor mobile chiar şi oamenii care spuneau despre ei că nu sunt pasionaţi. Astfel, acest studiu urmăreşte să creeze un portret al gamerului aşa cum este el în România.

Fie că joacă Candy Crush Saga sau Clash Royale în drum spre birou, fie că petrece ore bune în fiecare seară în faţa PC-ului încercând să termine ultimul joc lansat, ESL vede gamerul român drept un consumator inteligent de entertainment. Rămâne de văzut dacă şi este aşa. Studiul ar trebui să ajute la identificarea obiceiurilor de consum, a preferinţelor celor care se joacă ocazional, dar şi a celor a căror pasiune principală este gamingul. Ba unii au dus pasiunea până la nivelul meseriei.

Mai mult, cei ce răspund chestionarului se pot înscrie la concursul organizat de ESL, unde au şansa de a câştiga unul dintre premiile disponibile, cu ar fi mouseuri, tastaturi, mousepaduri şi căşti audio oferite de unele dintre cele mai importante branduri de accesorii de gaming prezente în România. Chestionarul poate fi completat de toţi cei ce doresc să ajute la realizarea profilului gamerului din România până la 27 iulie 2016.

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite