Microsoft încearcă să devină echivalentul Netflix în industria jocurilor

Microsoft încearcă să devină echivalentul Netflix în industria jocurilor

Wall Street se întrece în estimări referitoare la momentul în care Microsoft va ajunge la o evaluare de 1.000 de miliarde de dolari, dar există un catalizator pe care s-ar putea ca analiştii să nu îl fi luat în considerare şi care ar putea propulsa grupul la acest nivel, şi anume divizia de jocuri, relatează Business Insider.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Vedem cum Microsoft construieşte o Netflix a jocurilor. Credem că de-a lungul timpului jocurile au fost în mare parte ignorate, neînţelese şi subevaluate, de către analişti şi investitori”,  scris Keith Weiss, analist la Morgan Stanley, într-o notă adresată clienţilor.
 
Un analist al Jefferies, Timothy O'Shea, a spus la rândul său că Microsoft este pe cale să dezvolte o afacere cu jocuri nouă şi explozivă.
 
"Google, Amazon şi Microsoft lucrează la platforme de streaming de jocuri video în sistem cloud, pentru a concura cu PlayStation and Xbox, care ar putea fi lansate înainte de sfârşitul deceniului”, a scris O'Shea.
 
Aceste servicii ar mări piaţa de cel puţin patru ori şi ar fi disponibile pentru toate tipurile de ecrane, televizoare, laptopuri, tablete şi telefoane, a arătat analistul.
 
Weiss susţineacest  punct de vedere.
 
”Cu un ecosistem al jocurilor care se extinde de la console la PC-uri şi dispozitive mobile şi care trece de  la vânzări de dispozitive şi jocuri la servicii pe bază de abonament, cu un viitor care include streaming, transmisiuni şi realitate mixtă, considerăm că Microsoft este bine poziţionată pentru vitorul jocurilor”, a scris Weiss.
 
Datele firmei de analiză Newzoo arată că jocurile pentru dispozitive mobile conduc piaţa jocurilor, înregistrând o creştere de 19,3% a veniturilor în primul trimestru, în timp ce veniturile generate de console au urcat cu 3,6%.
 
Microsoft vinde deja servicii de jocuri, iar serviciul pe bază de abonament Xbox Live şi-a dublat aproape numărul de utilizatori activi în ultimii patru ani.
 
Microsoft Azure reprezintă un avantaj unic pentru grup în streamingul de jocuri,
 
”Azure face o doferenţă majoră pentru Microsoft în tehnologia necesară pentru streaming”, a spus Weiss, adăugând că permite dezvoltatorilor să adapteze şi să personalizeze infrastructura jocurilor în sistem cloud.
 
Un alt avantaj al Microsoft este Xbox GamePass, un serviciu pe care utilizatorii îl descarcă pe computere, iar apoi se joacă folosind o consolă. Acest serviciu ar putea fi digitalizat complet în curând.
 
”În următorii 2-5 ani anticipăm ca Microsoft să extindă Game Pass de la console la PC-uri , iar apoi la dispozitive mobile, mărind mult baza de venituri”, consideră Weiss.
 
Digitalizarea totală a Xbox GamePass ar putea extinde mult întreaga piaţă a jocurilor, pentru că nu va mai fi nevoie ca utilizatorii să cumpere o consolă, a scris analistul.
citeste totul despre: