Jocurile anului 2012 pe Facebook: liderul este SongPop, FarmVille vine pe locul 6

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FarmVille şi ChefVille de la Zynga au intrat în top 25 jocuri sociale. FOTO Adevărul
FarmVille şi ChefVille de la Zynga au intrat în top 25 jocuri sociale. FOTO Adevărul

Facebook a publicat lista cu cele mai populare jocuri din reţeaua socială în 2012. Zynga, producătorul principal şi cel care are cea mai strânsă legătură cu Facebook, are şase titluri în acest top.

Criteriile după care au fost alese jocurile sunt ratingul jucătorilor, atât negativ, cât şi pozitivi, şi implicarea pe care au generat-o în reţeaua socială. Datele au fost colectate în intervalul ianuarie-noiembrie 2012, notează „The Next Web“. Şi ierarhia finală include doar titluri care au cel puţin 100.000 de jucători activi lunar.

Cei de la Facebook au declarat că în 2012 jocurile sociale au fost mai diversificate şi mai răspândite ca oricând. Asta se datorează, în primul rând, apariţiei unor noi categorii, crearea unor noi scenarii de joc şi intrării a tot mai multe companii, din tot mai multe ţări în industria jocurilor sociale.

În ciuda faptului că Zynga este cel mai mare dezvoltator, niciunul dintre jocurile sale nu sunt în top 3. Ba mai mult, FarmVille abia a ajuns pe locul 6, ChefVille fiind abia şapte locuri mai jos. Primul loc este adjudecat de SongPop creat de FreshPlanet. Acesta este disponibil atât pe site, cât şi pe Android şi iOS.

Locul doi revine „dragonilor“, mai precis DragonCity lansat de Social Point. Acesta este disponibil doar pe facebook.com. Topul este încheiat de Bike Race dezvoltat de TopFree games şi destinat platformei iOS. Şi Rovio are un joc în top 5, şi anume Angry Birds Friends care poate fi jucat doar pe site. În coada clasamentului este Pyramid Solitaire Saga de la King.com şi disponibil doar pe Facebook.

Un top lipsit de nume grele

Facebook mai are şi un top 25 al celor mai de succes dezvoltatori, dar, în afară de Social Point, niciunul nu are un titlu în top 5 jocuri. Datele provin din AppData. Şi alături de Zynga, aceaşi Social Point, King.com şi Supercell au mai mult de un joc în acest clasament pentru 2012. Totuşi, chiar dacă Zynga nu este pe primele poziţii, are cele mai multe titluri care au intrat în ierarhie, deci antrenează şi cea mai mare masă de jucători.

Alte fapte de urmărit sunt că că liderul clasamentului, FreshPlanet, are doar patru jocuri lansate până acum şi cele mai multe titluri din top 25 au fost create în afara Statelor Unite ale Americii, ţara natală a Facebook. Dezvoltatorii provin, majoritar, din Europa: Marea Britanie, Spania, Franţa şi Turcia. Mai sunt şi cei din Coreea de Sud, Brazilia şi Australia.

Pe locul 14 în clasament figurează CSR Racing lansat de NaturalMotion Games şi destinat iOS. Prin poziţie, acesta nu se remarcă cu nimic, doar că producătorul a avut un profit de 12 milioane de dolari de pe urma acestuia, după cum a scris şi „Adevărul“. Şi jocul este disponibil gratuit.

„În iunie 2012 am lansat CSR Racing, singurul joc prezentat în cadrul conferinţei Apple, WWDC 2012. A fost primul joc în AppStore, atât ca descărcări, cât şi ca venituri. În prima lună am avut venituri de 12 milioane de dolari dintr-un joc gratuit“, a spus Struan Robertson, unul dintre oamenii din spatele CSR Racing.

Potrivit Facebook, 56% din jocuri sunt disponibile pe site. Restul de 44% sunt dezvoltate pentru Android, iPhone şi iPad.

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite